Moartea unui om, oricare ar fi el și indiferent de circumstanțe, nu poate fi decât o dramă, pentru familie, pentru apropiați, pentru cei care l-au cunoscut. Cu atât mai mult, moartea unui om al ordinii sau a unui salvator trezește emoție publică, dincolo de granițele rudeniei. Pompieri care au murit la datorie, medici SMURD, polițiști, sunt doar câteva exemple cu care ne întâlnim în istoria recentă și care au demonstrat o sensibilitate crescută a publicului față de asemenea drame.
Din câte ne putem da seama până acum, nu poate fi făcut responsabil demnitarul, care a fost însoțit de polițistul decedat în timpul misiunii, pentru acest eveniment. Sunt poate multe detalii discutabile în cronologia faptelor. E suspectă acoperirea de către Televiziunea Publică a unui incident oarecum similar, petrecut cu puțin timp în urmă, tot în escorta Ministrului Internelor. Și asta pentru că ex-directorul TVR a relatat presiunile pe care Oprea le-a făcut recent pentru a împiedica apariția unor știri referitoare la acuzațiile de plagiat. Nu e greu să te gândești că același tip de intervenție a avut loc și în cazul polițistului ușor accidentat în misiune.
Cu toate acestea, s-a stârnit o adevărată furtună în presă și în mediul online, preluată și de către unele partide de opoziție în comunicate de presă, care duce direct către o cerere de demisie a șefului UNPR din Executiv. De unde oare vine această furtună? Cum se face că acest val de emoție publică se revarsă negativ asupra lui Gabriel Oprea?
Credem că valul nu este decât un vehicul de moment pentru o antipatie mai veche și mai profundă pentru omul care a rămas în picioare în două guverne consecutive, sprijinite de electorate total opuse. UNPR a asigurat stabilitatea guvernului Boc într-o perioadă de criză grea și a dovedit loialitate până la capăt, adică până la căderea cabinetului MRU, care a prelungit inutil o guvernare puternic erodată de măsuri nepopulare. Refugiat apoi în USL, UNPR nu și-a mai putut justifica rolul de factor stabilizator decât după ieșirea PNL de la guvernare, când partidul lui Oprea a redevenit arbitru, mai ales după victoria lui Iohannis în alegeri.
Jocul la două capete n-a fost bine privit de electorat de la bun început. Eticheta de ”partid al traseiștilor” n-a putut fi ștearsă și nici n-avea cum să fie ștearsă, din moment ce UNPR a continuat să recruteze personaje dubioase din tot spectrul politic, întârindu-și astfel infamul ”brand”.
Colac peste pupăză, Oprea a fost acuzat de plagiat, exact atunci când se vorbea de o înțelegere cu PNL pentru răsturnarea lui Ponta și preluarea unui nou guvern chiar de către șeful UNPR. Ambițiile sale au stârnit extrem de multă ostilitate, mai întâi în presă și apoi în opinia publică.
Câtă vreme a rămas în umbră și s-a mulțumit cu funcția de vicepremier și Ministru de Interne, Oprea era un om politic tolerat de public. În niciun caz simpatizat, dar, să zicem, ”trecut cu vederea”. În momentul în care a început să joace cu toată lumea, adică și cu Iohannis și cu Ponta, când a părut că șantajează, inevitabil, a nemulțumit atât o parte cât și cealaltă. Simpatizanții PSD îl considerau trădător atunci când a votat de două ori în Parlament alături de PNL și Iohannis. Apoi a venit rândul electorilor anti-Ponta să îl blameze pentru ezitările de a tranșa definitiv relația cu PSD.
Deși părea că duplicitatea va aduna voturi și de la stânga și de la dreapta, ea nu a făcut decât să creeze mai multă antipatie atât la stânga, cât și la dreapta. În plus, senzația că ține sub control media a început să se infiripe la firul ierbii, la ”pălmașii” din presă, așa cum s-a întâmplat și în vremea lui Adrian Năstase. Dar pe atunci nu exista facebook și Oprea ar fi putut remarca faptul că mulți oameni de media din diverse trusturi, chiar dacă urmează o anumită politică editorială a trustului, se exprimă neîngrădit pe rețelele de socializare și mesajul lor poate fi chiar mult mai virulent și mai credibil acolo.
Pe scurt, Oprea și-a pus toată lumea în cap. Nefericitul accident rutier e doar un pretext, doar scânteia care a aprins butoiul cu pulbere, încărcat la maximum cu probele de duplicitate și pretențiile supra-dimensionate ale generalului.
Probabil că Oprea nu va demisiona, în ciuda presiunii publice și mediatice. Judecând la rece, nici n-ar avea de ce să o facă. Din acest moment, însă, devine o povară pentru un partid care ar fi vrut să-și încerce șansele pe cont propriu, într-un balet extrem de neinspirat în ultimele luni.
Asta înseamnă că a venit timpul să-și recunoască limitele și să se lipească într-o alianță sau fuziune cu frații mai mari social-democrați. Devine evident că, după această revoltă publică, PNL nu mai poate intra în niciun fel de combinație cu partidul ”interesului național” și UNPR riscă izolarea pe scena politică. Pentru liberali, care cochetau până acum cu ideea unei colaborări, azi e mai clar ca niciodată că UNPR este o vulnerabilitate pentru orice formațiune politică.
Comentează