Toate vertebratele cască sau au un comportament care poate fi recunoscut ca fiind similar cu căscatul. Babuinii sociabili cască, dar la fel fac și urangutanii semi-solitari. Papagalii, pinguinii și crocodilii cască. Probabil că la fel făceau și primii pești cu maxilar. Până relativ recent, scopul căscatului nu era clar și este încă contestat de cercetători și oameni de știință, scrie The Guardian. Dar această caracteristică comună oferă un indiciu despre ce este vorba de fapt și probabil nu este ceea ce vă așteptați.
„Când fac un sondaj în rândul publicului și întreb: „De ce credeți că căscăm?”, majoritatea oamenilor sugerează că are legătură cu respirația și că ar putea crește cumva cantitatea de oxigen din sânge”, spune Andrew Gallup, profesor de biologie comportamentală la Universitatea Johns Hopkins. „Și asta este intuitiv, deoarece majoritatea căscăturilor au această componentă respiratorie clară, această inhalare profundă de aer. Cu toate acestea, ceea ce majoritatea oamenilor nu realizează este că această ipoteză a fost testată în mod explicit și s-a dovedit a fi falsă.”
Pentru a testa ideea că căscăm pentru a aduce mai mult oxigen sau pentru a expulza excesul de dioxid de carbon, studiile publicate în anii 1980 au manipulat nivelurile ambelor gaze din aerul inhalat de voluntari – și au descoperit că, deși schimbările au afectat în mod semnificativ alte procese respiratorii, acestea nu au influențat regularitatea căscatului. De asemenea, nu pare să existe nicio diferență sistematică măsurabilă în comportamentul de căscat al persoanelor care suferă de boli asociate cu respirația și funcția pulmonară – ceea ce ar fi de așteptat dacă căscatul ar fi legat de respirație.
Cam aici a ajuns Gallup cu acest subiect. „Când lucram la teza mea de licență, consilierul meu de atunci mi-a spus: «De ce să nu studiezi căscatul, pentru că nimeni nu știe de ce o facem?» „Era intrigant, știam că trebuie să aibă o funcție fiziologică ascunsă. Așa că am început să examinez modelul de acțiune motorie pe care îl implică, această deschidere extinsă a maxilarului, însoțită de o inspirație profundă de aer, urmată de o închidere rapidă a maxilarului și o expirație mai rapidă. Și mi-am dat seama că acest lucru are probabil consecințe circulatorii importante, localizate la nivelul craniului.”
Putem considera deschiderea maxilarului ca o întindere localizată, similară cu întinderea mușchilor din alte zone ale corpului
De fapt, se pare că exact asta se întâmplă: mai multe analize ale literaturii medicale sugerează că căscatul crește aportul de sânge arterial către craniu și apoi returul venos (viteza cu care sângele se întoarce de la cap la inimă).
„Putem considera că deschiderea maxilarului este o întindere localizată, similară cu întinderea mușchilor din alte zone ale corpului”, spune Gallup. „La fel cum întinderea ajută circulația în acele extremități, căscatul pare să facă același lucru pentru craniu.”
Căscatul pare că ajută la reglarea căldurii în și în jurul craniului
De aici, Gallup și colegii săi cercetători au început să dezvolte ideea că căscatul ajută la reglarea căldurii în și în jurul craniului. Temperatura creierului este determinată în principal de trei variabile – viteza cu care sângele arterial ajunge la creier, temperatura acelui sânge și producția de căldură metabolică care are loc în creier, pe baza activității neuronale – iar căscatul, teoretic, poate modifica primele două. Când căscați, inspirați adânc aerul care trece peste suprafețele umede ale gurii, limbii și căilor nazale, un pic ca aerul care trece peste radiatorul unei mașini – transportând căldura prin evaporare și convecție.
Studiile par să confirme acest lucru: temperatura ambiantă are un efect destul de previzibil asupra frecvenței căscatului, care crește când este puțin prea cald (când devine foarte cald, temperatura aerului este prea ridicată pentru ca efectul radiatorului să funcționeze, astfel încât alte mecanisme de răcire, cum ar fi transpirația, intră în acțiune și căscatul se calmează din nou) și scade când este mai rece.
Acest lucru pare să explice și de ce anumite afecțiuni medicale sunt asociate cu căscatul excesiv: fie afecțiunile în sine, fie medicamentele utilizate pentru tratarea acestora provoacă creșterea temperaturii creierului sau a corpului. Explicația „activității neuronale” este confirmată și de studiile efectuate pe animale – mamiferele și păsările cu mai mulți neuroni în creier căscă mai mult timp, indiferent de dimensiunea creierului lor.
Asta nu înseamnă că alte ipoteze au fost complet abandonate. Cea mai bine susținută de dovezi este teoria „schimbării stării de excitație”: practic, căscatul ajută creierul să treacă de la o stare la alta – de la somn la veghe, de la plictiseală la vigilență și așa mai departe. „O posibilitate este că căscatul ajută creierul să comute între utilizarea „rețelei sale implicite” – regiunile asociate cu visarea cu ochii deschiși, amintirea amintirilor și auto-reflecția – și rețeaua atențională responsabilă de pregătirea corpului pentru acțiune”, spune istoricul medicinei Dr. Olivier Walusinski, autorul mai multor lucrări pe această temă. „Un mecanism propus pentru acest lucru ar fi că ajută la circulația lichidului cefalorahidian, lichidul care înconjoară și protejează creierul și măduva spinării.”
De fapt, s-ar putea ca această funcție să fi evoluat mai întâi, efectul de termoreglare apărând ca un efect secundar util: vom avea dovezi mai clare în acest sens pe măsură ce se vor efectua studii pe o gamă mai largă de animale. Ar putea fi, de asemenea, ca cele două explicații să fie direct legate: aceste schimbări de stare înseamnă probabil schimbări în activitatea creierului și în temperatură, ceea ce înseamnă o nevoie de creștere a fluxului sanguin și de răcire neurală. Acest lucru ar explica de ce căscați când vă plictisiți: nivelul de activitate al creierului dvs. poate crește pe măsură ce începe să se gândească la modalități de a vă muta într-o situație mai stimulantă, la fel și nevoile sale circulatorii.
Cum rămâne cu căscatul contagios?
Căscatul este probabil benefic pentru tine și probabil că ajută creierul să funcționeze mai bine.
Stai puțin, totuși: cum rămâne cu căscatul contagios? Cu toții suntem conștienți de fenomenul în care o persoană dintr-o cameră – sau chiar de pe ecranul televizorului – trage aer în piept, iar toți ceilalți fac același lucru. Unii cercetători au sugerat că acest tip de comportament contagios unește grupurile, poate pentru că este un semnal greu de falsificat al somnolenței, plictiselii sau vigilenței – deși este puțin probabil să fie scopul principal al căscatului, deoarece multe animale solitare căscă regulat.
„S-ar putea ca acest căscat contagios să nu aibă o funcție și să fie doar un produs secundar al mecanismelor cognitive sociale avansate din cadrul speciilor foarte sociale”, spune Gallup.
Pentru a simplifica puțin, multe animale – inclusiv oamenii – au diverse modalități de a-și îmbunătăți empatia, inclusiv „neuronii oglindă”, care se activează atunci când un individ efectuează o acțiune și când vede pe altcineva efectuând o acțiune similară. Ar putea fi, așadar, ca faptul de a vedea pe altcineva căscând să activeze neuronii oglindă, determinându-te să căști și tu. Dar căscatul contagios poate juca și un rol în coordonarea grupului prin mecanisme legate de teoria schimbării stării de excitație: ajutând fiecare animal din grup să treacă de la starea de relaxare la cea de activitate.
Un studiu din 2021 care a testat acest efect la lei a descoperit că și alte comportamente pot fi contagioase printre cei care cască, astfel încât, dacă un leu culcat cască și apoi se ridică să se plimbe, ceilalți care cască îl urmează.
Căscatul contagios poate promova și vigilența grupului: dacă un babuin dintr-o turmă îi determină pe ceilalți să cască, toți pot deveni mai alerți. Acest lucru poate funcționa și în sens invers – ajutând la reducerea stării de excitație înainte de somn.
Deci, cu alte cuvinte: căscatul este probabil benefic pentru tine și probabil că ajută creierul să funcționeze mai bine. Oh, și dacă ai căscat în mod vizibil pentru a-l face pe un copil de cinci ani să adoarmă, nu te opri – există șansa ca acest lucru să funcționeze cu adevărat.
Comentează