DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

De ce nu ne putem desprinde de Iliescu

iliescu

Ion Iliescu a comis-o din nou săptămâna trecută. Interesant însă nu este numai ce zice el, ci și că, orice ar face, nu ajunge să fie clasificat la rubrica foștii politicieni spun lucruri trăsnite. În definitiv, Iliescu nu mai este la putere de mult, iar sugestiile sale către PSD sunt adeseori de bun simț. De ce, atunci, nu suntem pregătiți să uităm?

Violență

Multe păcate pot fi reproșate politicienilor noștri, dar ei au construit o țară eminamente pașnică. România nu are rackeți, ca în Bulgaria, atentate cu grenadă, ca în Moldova, revoluții, ca în Ucraina, garduri de sârmă ghimpată ca Ungaria, sau războaie civile ca fosta Iugoslavie.

Excepția de la aceasta regulă o constituie domnia lui Ion Iliescu în anii '90, care ne-a adus o revoluție discutabilă cel puțin în ultimele stadii, evenimente interetnice la Târgu Mureș, „IMGB face ordine” și, desigur, mineriade succesive.

rebeliunea-legionara-piata-universitatiiS-a spus despre Traian Băsescu (și pe bună dreptate) că a divizat societatea românească. Dar diviziunea lui Băsescu nu a fost violentă (deși s-a auzit de cazuri de patroni care plănuiau să rețină buletinele angajaților ca să nu meargă la vot). Diviziunea lui Iliescu a avut mai multă... carne.

Mineriade-2.

Anticomunism după comunism

1990 februarie 01 71Există însă și motive mai... interesante. În ultimele decenii dinainte de 1989 elitele alternative din România, spre deosebire de alte țări, nu practicaseră rezistența anticomunistă decât în mod excepțional sau individual. România nu a intrat în comunism cu sindicate puternice sau cu o pătură de intelectuali marxiști pe care regimul să se „jeneze” să îi persecute. În schimb, vechile elite interbelice, oricum slabe numeric, au fost cooptate sau reprimate eficient.

Între noile elite, managerii și inginerii au primit recunoaștere socială și înscriere „obligatorie” în partid, iar scriitorii au fost parcați în confortabile case de creație.

Astfel, noile contra-elite ale anilor '90, compuse în special din intelectuali umaniști și foști deținuți politici nu aveau nici bază tehnocratică și nici legitimitate eroică recentă. Problema nu privea doar accesul la putere ci, în ultimul deceniu al secolului trecut, părea să privească inclusiv soarta noastră în marginea Occidentului. „Cine-a stat cinci ani la ruși”, spunea un slogan, „nu poate gândi ca Bush”.

Alianța Civică a încercat să rezolve legitimitatea tehnocratică cu cei 15.000 de specialiști. Ion Iliescu a furnizat legitimitate eroică și morală.

Anti-iliescianismul a devenit anti-comunismul nostru de după comunism. La începutul anilor '90, pentru prima dată în decenii, contra-elitele au avut curajul să își pună pielea la bătaie. Și Iliescu, îndatoritor, i-a bătut. Eroismul acelor timpuri, chiar dacă limitat, a fost real.

Pe urmă, însă, elitele Pieței Universității au înlocuit ceea ce ar fi putut fi elitele reieșite din Revoluție, elitele rezistenței muncitorești (să zicem, de la Brașov) sau chiar scriitorii care au rezistat comunismului (niște antipatici, oricum).

Istoria unei Românii relativ placide în ultimii ani de comunism, a „mămăligii care nu explodează”, a fost rescrisă astfel încât anticomunismul românesc să continue de la deținuții politici la lupta anti-FSN. Timpul dintre aceste momente a devenit semi-tabu, ceva de care nu se vorbea decât rar în societatea politică și politicoasă.

Cu timpul, elitele Pieței Universității s-au lărgit cu oportuniștii puterii sau chiar cu personaje care fuseseră mai degrabă în tabăra opusă (Băsescu, Pleșu). Iar opoziția față de Ion Iliescu a rămas una dintre puținele teme comune. Astfel, steagul Pieței Universității și al anti-iliescianismului scutesc elitele pro-occidentale să se întrebe ce au făcut pe vremea comunismului sau în anii de imediat după.

*

Ambele reacții prezentate mai sus sunt viscerale și, uneori, presupun că pot fi experimentate simultan de aceeași persoană. Bucureștiul domină mediile TV și online. Mulți bucureșteni au amintiri personale de pe vremea mineriadelor și, ca atare, le este ușor  să îl privească pe Iliescu ca fiind răul politic absolut.

Dar, cel puțin în rândul unor lideri de opinie, înghețarea în momentul Iliescu ajută la înghețarea reflecției morale. Pentru că, dacă am începe să ne gândim, cine știe ce bube am descoperi și în taberele noastre.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.