Premium
În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă propune o analiză din cotidianul Adevărul pe tema procesului de selecție pentru funcția de procuror-şef al DNA, dar și a lipsei de interes a procurorilor pentru această funcție.
Adevarul:
Niciun procuror nu îşi depusese, până duminică, dosarul de candidatură la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). A recunoscut-o chiar ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, convins însă că pe parcursul zilei de luni, termenul limită stabilit de minister pentru înscrieri, vor exista doritori pentru ocuparea acestei funcţii.
„În acest moment nu este nici un candidat! Sunt convins de faptul că mâine (luni –n.red.) vom avea candidaturi. În caz contrar se va relua procedura. Procedura se reia şi în situatia în care candidatul/candidaţii înscris/înscrişi este/sunt respins/ respinşi!”, a precizat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care a declanşat procedurile de selecţie pentru funcţia vacantă de procuror-şef al DNA chiar în ziua în care Laura Codruţa Kovesi a fost demisă de preşedintele Klaus Iohannis.
Specialiştii susţin că lipsa de interes a procurorilor de a candida la şefia DNA reprezintă un eşec politic. „Faptul că niciun procuror nu şi-a depus dosarul pentru şefia DNA reprezintă un eşec politic. Sigur, într-o democraţie consolidată instituţiile trebuie să supravieţuiască liderilor, iar speranţa că sistemul judiciar va merge mai departe depinde de procurorii buni din sistem. Aceştia trebuie să se înscrie la concurs, iar faptul că până acum nu avem niciun dosar depus reprezintă un lucru grav”, este de părere Laura Ştefan, expert anticorupţie.
Posibilele explicaţii: procesul de numire mai puţin obiectiv
În actuala procedură de nominalizare a procurorului-şef DNA, ministrul Justiţiei are un rol central. Astfel, potrivit comunicatului ministerului, candidaţii selectaţi ar urma să susţină interviuri cu o comisie condusă de Tudorel Toader, care ar putea fi asistat de doi secretari de stat din acelaşi minister. „Ar trebui să existe şi alţi oameni care să facă parte din acea Comisie”, este de părere Laura Ştefan. (Mai multe detalii AICI)
Ziarul Financiar:
(...) România are în acte peste 660.000 de companii înregistrate, dar din care numai 450.000 funcţionează.
Primele 1.000 de companii din România, ca cifră de afaceri, au aproape jumătate din cifra de afaceri totală a tuturor companiilor care activează în România, de 300 de miliarde de euro.
Numai 3.100 de companii au o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro pe an.
Din cele peste 660.000 de companii înregistrate în România, 600.000 au între 0 şi 9 angajaţi.
Numai 2.000 de companii au peste 250 de angajaţi.
Toate aceste date arată că businessul din România este şi devine din ce în ce mai mult un teren unde joacă companiile şi investitorii mari. Această tendinţă se va menţine întrucât guvernele, indiferent de culoarea lor, aruncă doar firimituri companiilor mici. Cea mai mare parte a banilor, începând de la sprijinul politic şi administrativ până la ajutoare, se duc către companiile mari.
Tiberiu Moisa, directorul executiv al Băncii Transilvania pentru IMM-uri şi microcompanii, cel mai mare finanţator pe această piaţă, spune că România are nevoie nu de 400.000 de companii mici, ci de 800.000, dacă vrea ca businessul românesc să crească.
În criză, băncile mari cu acţionari străini au făcut zece paşi îanpoi de pe această piaţă unde, ce-i drept, rata de credite neperformante este mult mai ridicată, lăsând un gol care este umplut doar parţial.
România se află pe ultimele locuri în Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte ponderea investiţiilor străine în PIB, de numai 39%.
Dumitru Pîrvu, de la Direcţia Statistică din BNR, spune că nu intră destul capital nou în economie, toată lumea bazându-se doar pe profitul reinvestit. (Mai multe detalii AICI)
contributors.ro:
După câteva zile de analiză “la rece” a întâlnirii bilaterale la vârf de la Helsinki (care au consemnat turbulențe media în SUA, retractări ale președintelui american, mesaje-țintă transmise în evantai de vocile publice ale părților, reuniunea anuală a ambasadorilor și reprezentanților permanenți ai Federației Ruse de la 19 iulie a.c., Moscova etc.), se conturează deja primele chei de decodificare a discuțiilor ruso-americane la vârf în format tête-à-tête (Helsinki, 16 iulie 2018).
Confidențialitatea discuțiilor, tentativele numeroase de “decriptare” a acestora, în special la Moscova și Washington, dar și în general în lume, reflectările media divergente etc. au creat impresia că la Helsinki au fost enunțate și discutate (chiar convenite) o serie de “noi idei” geopolitice, care, ulterior, par a fi fost pierdute (ca în celebrul triunghi al Bermudelor) la fel de repede precum vor fi intrat ele în mapele de lucru ale celor doi lideri.
Este clar că discuțiile nu au condus la armonizarea pozițiilor divergente ruse și americane privind “temele fierbinți” ale actualului moment geopolitic. Nu a fost adoptată o declarație comună, așa cum se spera în negocierile preliminare, nu a fost adoptat post-Helsinki nici un document (s-a preferat soluția ambiguă a unei conferințe de presă în care fiecare parte și-a evidențiat pozițiile, caz care sugerează clar un eșec al dialogului, absența unor poziții comune minimale pe perioada discuției în format tête-à-tête), nu au fost anunțate decizii politice majore adoptate prin consens etc. (d.e., potrivit presei americane, ambasadorul SUA la Moscova, Jon Huntsman, ar fi declarat, în cadrul unui briefing desfășurat la Washington cu reprezentanții statelor “Five Eyes” — SUA, Canada, Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă — că nu s-a ajuns la nici un acord în cadrul discuțiilor de la Helsinki: “no agreements were made in Helsinki”). (Mai multe detalii AICI)
