O echipă de cercetători olandezi propune o schimbare majoră în felul în care este privit sfârșitul universului, reducând cu multe ordine de mărime durata estimată până la dezintegrarea completă a materiei. Dacă modelele tradiționale plasau „moartea termică” a cosmosului la nivelul uluitor de 10¹¹⁰⁰ ani, noul studiu indică un orizont mult mai apropiat, de aproximativ 10⁷⁸ de ani.
Analiza pornește de la radiația Hawking, emisă de găurile negre atunci când perechi de particule virtuale apar în apropierea orizontului evenimentelor. Cercetătorii de la Universitatea Radboud susțin că un fenomen similar s-ar produce și la distanțe mai mari de o gaură neagră și, surprinzător, în jurul unor obiecte care nici măcar nu sunt colapsate gravitațional. Această reinterpretare ar însemna că stelele neutronice, piticele albe și orice materie suficient de compactă emit, la rândul lor, un tip de radiație echivalent, pierzând masă în timp, notează Futura Sciences.
Aplicarea acestor calcule schimbă radical duratele de viață cosmice. Stelele neutronice și găurile negre stelare ar dispărea în aproximativ 10⁶⁷ ani, iar piticele albe în jurul valorii de 10⁷⁸ de ani, mult mai repede decât se estima în literatura clasică. Chiar și corpuri obișnuite ar avea o durată teoretică de evaporare, deși ele ar fi distruse prin alte procese cu mult înainte.
Aceste rezultate ridică întrebări legate de stabilitatea pe termen lung a materiei și deschid discuția despre o posibilă detectare a unor rămășițe provenite din universuri anterioare. Ipoteza ar necesita însă condiții restrictive, printre care intervale de recurență foarte scurte și o configurare cosmologică compatibilă cu supraviețuirea unor obiecte extrem de longevive peste un eventual ciclu cosmic.
Pentru oameni, schimbarea rămâne strict teoretică. Scările de timp depășesc cu mult viața Soarelui, durata de existență a galaxiilor și a oricărei structuri recunoscibile în cosmos. În plan teoretic însă, implicațiile sunt notabile. Studiul reevaluează semnificativ radiația Hawking și modul în care interacționează gravitația cu mecanica cuantică în condiții extreme.
Walter D. van Suijlekom, coautor al cercetării, explică faptul că rezultatele oferă un cadru nou de explorare pentru limitele fizicii fundamentale. Ele ar putea contribui la înțelegerea mecanismelor prin care materia se transformă la scări de timp imposibile de imaginat.
Studiul a fost acceptat pentru publicare în Journal of Cosmology and Astroparticle Physics și este disponibil pe platforma arXiv.
Comentează