De ce să-l citim pe Ovidius

Mariana Damian (n. 1968) este licenţiată a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, Facultatea de Litere, cu specializarea Limba şi literatura română – Limba şi literatura latină (1990). În prezent, este profesor titular de limba şi literatura română – limba şi literatura latină la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoşani.

Alexandru Petria: - Mariana Damian, de ce să-l mai citim pe Ovidius?

Mariana Damian: - Traversăm o istorie culturală, cea a secolului XXI, caracterizată prin mari mutaţii şi schimbări de perspectivă; nu am fi putut ajunge aici, totuşi, fără contribuţia marilor simboluri spirituale ale trecutului. Unul dintre acestea este Ovidiu, cel mai popular poet din întreaga Antichitate. Opera sa face parte din patrimoniul culturii universale, poetul cunoscând celebritatea încă din timpul vieţii. Toate generaţiile au găsit în opera sa răspunsuri la problemele care le frământau: nelinişti, preferinţe, nevoi, gusturi, întrebări etc. Sunt convinsă că poetul latin are multe de oferit şi generaţiilor actuale, în măsura în care memoria culturală – ca şi istoriografia în genere – poate conferi înţeles şi substanţă gesturilor esenţiale ale umanităţii, inevitabil repetitive.

De aceea, cred că îl citim şi îl vom citi pe Ovidiu mereu, pentru că opera sa impresionează prin sinceritate şi autenticitate, pentru profunzimea trăirii, pentru puterea de sugestie, atât de vii după două milenii. Ovidiu este poetul dintre două lumi – Antichitatea şi era nouă căreia i se subsumează întreaga noastră civilizaţie – iar creaţia sa conţine, într-o măsură mai mare ori mai scăzută, toate elementele specifice liricii majore, deoarece transcende limitele individualităţii.

Îl citim pe Ovidiu şi cu argumente subiective, fiindcă este singurul poet latin care a trăit (ultimii ani), a scris şi a murit pe pământul de la marginea lumii romane unde s-a alcătuit, mai târziu, poporul nostru şi în opera căruia avem mărturii despre viaţa şi obiceiurile locuitorilor de la Tomis.

Lectura operei sale, scrise în exil, predispune cititorul la o amară meditaţie asupra destinului omenesc.

- Eu m-am apropiat de acest poet latin datorită romanului „Dumnezeu s-a născut în exil”, de Vintilă Horia, care-l are ca personaj principal. Cum l-aţi descoperit?

- M-am apropiat de Ovidiu, prin studiu: mai întâi, ca elevă de liceu, la profilul filologie, apoi, ca studentă, la Facultatea de Litere, secţia română-latină. Am lucrat mult pe textele operei sale, am cercetat traduceri celebre, m-au încântat atât Omul, cât şi Opera, şi mi-au provocat întrebări grave, ale căror răspunsuri le‑am căutat în scrierile păstrate. Cartea Dumnezeu s-a născut în exil mi-a relevat profunzimea receptării operei ovidiene, căci Vintilă Horia surprinde excepţional drama poetului printr-un imaginat jurnal apocrif al său.

Toate acestea mi-au determinat alegerea temei de cercetare pentru obţinerea gradului didactic I în învăţământ cu lucrarea, pe care am elaborat-o în timp, iar, mai apoi, am întregit-o, Publius Ovidius Naso. Drama relegării la Tomis, o monografie, cum o numiţi, despre Ovidiu.

Şansa mea a fost că, vorbind an de an elevilor mei despre Ovidiu, şi opera, şi poetul mi-au devenit din ce în ce mai aproape de suflet.

- Vorbiţi-mi despre „Publius Ovidius Naso. Drama relegării la Tomis”, volumul care v-a ieşit de sub tipar la editura Adenium.

- Volumul Publius Ovidius Naso. Drama relegării la Tomis, apărut la editura Adenium, se constituie în omagiul meu pentru Omul şi Poetul Ovidiu, din perspectiva profesoarei de latină, dornică de a pune în lumină una din marile valori ale acestei literaturi.

În centrul cărţii este opera poetului, cea scrisă în capitala marelui imperiu şi, mai ales, aceea creată departe de soarele Romei. Am pus la dispoziţia celor interesaţi informaţii despre aspectele vieţii sociale, politice şi culturale ale perioadei lui Augustus, despre viaţa poetului la Roma şi la Tomis, analizate şi prezentate într‑o manieră proprie, iar într-un capitol aparte am încercat să surprind şi să analizez trăirea tragică a existenţei celui dizgraţiat prin exilul, până la moarte, pe pământ străin.

De asemenea, cartea conţine un Index locorum, în care am selectat, din opera scrisă la Tomis, toate referinţele poetului la cele două motive care au dus la relegarea sa, carmen et error.

Cred că este important că oricine citeşte cartea poate înţelege mai bine felul în care drama relegării schimbă viaţa fericită a poetului răsfăţat de muze, modificându-i, în sens tragic, substanţa realităţii şi a trăirii, precum şi viziunea asupra existenţei.

Mă bucur că, prin această carte, am redeşteptat atenţia lectorilor de azi asupra un reper important din şirul restrâns al valorilor universale, un punct de pornire pentru cultura majoră.

- La ce mai lucraţi?

- Deocamdată, „accesez” scriitorii latini, la orele de curs, „veghez”, cu mult drag, asupra elevilor pasionaţi de limba latină – din păcate, puţini –, care participă la Olimpiada de Limbi Clasice, şi cercetez varii materiale prin care mă adecvez programei de lucru, care, însă, permite încă destule completări. Pentru că am acumulat multă experienţă în domeniul didactic, mi-aş dori să alcătuiesc o culegere de texte şi de exerciţii, un instrument de lucru necesar profesorilor şi elevilor şi, totodată, o pledoarie implicită pentru susţinerea studiilor clasice în învăţământul preuniversitar, atât de importante pentru consolidarea unei forma mentis armonioase.

Interviu realizat de Alexandru Petria