Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa din România, Gheorghe Chiş, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că aşteaptă de la Guvern să definitiveze cele o mie de posturi suplimentare pentru serviciile de ambulanţă din ţară, dar şi reaplicarea Legii 5 din 2021, privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie, suspendată luna trecută din cauza pandemiei.
"Noi aşteptăm de la Guvern să definitiveze cele o mie de posturi suplimentate pentru Ambulanţă, pentru că este nevoie de suplimentarea personalului, pentru că şi aşa suntem sub numărul normal de personal. E o problemă importantă pe care sperăm că actualii guvernanţi o vor privi foarte serios. O altă problemă este supărarea pe care o avem din cauza suspendării aplicării Legii 5 din 2021. Sperăm ca, în cel mai scurt timp, până la sfârşitul anului, să se revină asupra legii şi să fie din nou în vigoare. Din păcate, această suspendare umbreşte această zi festivă pentru serviciile de ambulanţă pentru că a creat nemulţumire în rândul personalului nostru", a declarat, pentru AGERPRES, liderul Ambulanţa, Gheorghe Chiş.
Potrivit acestuia, Legea 5 aduce, pentru personalul din Ambulanţă şi din sistemul de urgenţă, multe reglementări care consolidează sistemul de urgenţă.
"După ce a fost votată în 8 februarie a.c., de Parlamentul României, fiind promulgată în ianuarie de preşedintele României, ne-am trezit luna trecută cu surpriza suspendării ei, din cauza unor unor motivaţii nejustificate. Spuse la nivel de Guvern şi folosindu-se de pandemie, s-a acceptat această suspendare. (...) Domnul Arafat a interpretat un articol din toată legea, în care se menţionează că vârsta standard de pensionare pentru acest personal care lucrează în teren şi în condiţii de urgenţă este de 57 de ani. Cu posibilitate de prelungire an de an, în condiţiile în care starea de sănătate îţi permite şi poţi să lucrezi. Dânsul nu acceptă ideea să fie la cerere, prelungirea cu acordul instituţiei, dânsul vrea să modifice şi să fie 'dacă angajatul solicită'. Eu nu cred că era cazul să fie suspendată o lege pentru a se aduce unele modificări, cu care în final am fost de acord. Doar că pe motivul pandemiei, dânsul încerca să explice Guvernului că dacă rămâne legea în vigoare, se va pensiona mult personal şi va rămâne sistemul de urgenţă cu probleme de personal. Ceea ce nu este adevărat, pentru că în această perioadă chiar nu sunt intenţii de pensionare. În general, colegii vor să muncească atât cât le permite starea de sănătate", a argumentat Gheorghe Chiş.
El a adăugat că în Legea 5 sunt prevăzute şi alte reglementări pentru buna organizare a sistemului, cum ar fi examenul fizic ca probă eliminatorie la angajare, în condiţiie în care trebuie să fie angajaţi oameni capabili să desfăşoare activitatea care se impune pe teren.
"Noi solicităm revenirea asupra deciziei suspendării, ca să putem să beneficiem de drepturile care sunt acolo stipulate, dar nu numai drepturi, care oricum sunt prea puţine, ci obligaţiile care sunt prevăzute şi modul de organizare şi desfăşurare a activităţii personalului din sistemul de urgenţă", a mai afirmat liderul sindical.
În final, liderul sindical a dorit să transmită un mesaj tuturor angajaţilor din serviciile de Ambulanţă.
"Cu ocazia Zilei naţionale a Ambulanţei din România transmitem tuturor urări de La mulţi ani cu sănătate! şi le dorim multe satisfacţii în viaţa profesională de a salva vieţi. Sigur, ziua de 28 iulie are un impact important în viaţa Ambulanţei având în vedere o istorie şi tradiţie de 115 ani. Le dorim tuturor românilor să fie sănătoşi şi totuşi, dacă soarta face să aibă nevoie de noi, noi să putem să-i ajutăm şi să ne bucurăm împreună că intervenţia noastră le readuce sănătatea", a mai afirmat Gheorghe Chiş.
Miercuri se aniversează 115 ani de existenţă a Ambulanţei în ţara noastră. 28 iulie este data la care, în 1906, a apărut prima "Salvare'' din Bucureşti, din iniţiativa profesorului Nicolae Minovici. Societatea de Salvare din Bucureşti, aşa cum se numea la momentul înfiinţării, îşi desfăşura activitatea sub deviza "Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor!'', fiind sub directa îndrumare a profesorului Minovici. Primul echipaj era format din vizitiu şi sergent de oraş, care utilizau o trăsură trasă de cai, având drept sediu o clădire veche situată pe cheiul Dâmboviţei.
De ziua lor, ambulanțierii cer Guvernului cele 1.000 de posturi suplimentare și reaplicarea Legii 5
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

280
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
280

1.105
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.105

962
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
962

588
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
588

40
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
40

37
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
37

26
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
26

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

79
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
79

25
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
25

3.297
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.297

5.781
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.781
















Comentează