Italia a prezentat noi cifre ale PRĂPĂDULUI: Bilanțul morților a trecut de 31.000

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 13-05-2020

Actualizat: 13-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter

Autorităţile italiene au anunţat miercuri o scădere a numărului persoanelor internate. În ultimele 24 de ore au murit 195 de persoane, potrivit La Repubblica.

Numărul persoanelor vindecate a crescut cu 3.500 şi s-a diminuat cel al persoanelor aflate la Terapie intensivă, internate cu simptome şi cele în izolare la domiciliu. În prezent, sunt mai puţin de 80.000 de persoane contaminate, scrie news.ro.

Citește și: CTP, reacție după decizia CCR: ‘Oamenii s-au relaxat și totul depinde de gena dacică, aia despre care se spunea că ne protejează’

La Terapie intensivă se aflau miercuri 893 de persoane, cu 59 mai puţine faţă de marţi. Încă sunt internate, cu simptome, 12.172 de persoane, în minus cu 693 faţă de ziua precedentă. În izolare, la domiciliu - 65.392 de persoane ( în minus cu 2.057 faţă de marţi).

În ultimele 24 de ore au murit 195 de persoane (marţi au fost raportate 172 de decese), totalul victimelor fiind de 31.106.

Citește și: S-a găsit soluția după ce CCR a declarat amenzile date în starea de urgență neconstituționale! În baza cărei legi vor fi amendați românii în starea de alertă

Numărul celor vindecaţi a ajuns la 112.541, o creştere în 24 de ore de 3.502 (marţi au fost declarate vindecate 2,452 de persoane).

Noile cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore sunt 983, acelaşi număr ca cel de marţi. Au fost efectuate 61.973 de teste (marţi au fost 67.003).

Citește și: Parlamentul a decis! S-a stabilit data la care ar putea avea loc alegerile locale

Numărul total al persoanelor care au contractat virusul de la începutul epidemiei este de 222.104.

Cele mai multe cazuri de infectare s-au înregistrat în regiunea Lombardia, 83.298, şi 15.185 de decese. În regiunea Emilia Romagna sunt 26.979 de cazuri şi 3.905 decese, iar în Piemonte sunt 29.058 de cazuri şi 3.460 de decese. În Veneto s-au înregistrat 18.813 cazuri de coronavirus şi 1.712 decese.

Citește și: Șef de poliție demis după ce a participat la o petrecere cu mai mulți interlopi în plină pandemie .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri