Așa cum aștepta toată lumea, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis în cazul Coman vs. România că statul român are obligația să îi recunoască lui Clai Hamilton (soțul dlui Coman) dreptul de ședere în România. Există, cred, două lucruri care ne atrag atenția la această decizie, așa cum a fost ea rezumată în comunicatul de presă.
Curtea, în mod repetat, insistă asupra faptului că dreptul de ședere provine din directiva privind libera circulație și că numai în sensul acestei directive este recunoscut termenul de soți ca fiind neutru din punct de vedere al genului. Astfel, spune Curtea foarte explicit, statele naționale pot în continuare să restrângă căsătoria la cuplurile heterosexuale.
Dar acest observații sunt nuanțate de ultimul paragraf al comunicatului, pe care îl redau integral.
Întrucât dreptul fundamental la respectarea vieții private și de familie este garantat la articolul 7 din Cartă, Curtea arată că și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că relația pe care o are un cuplu homosexual este susceptibilă să între în sfera noțiunii „viață privată”, precum și a noțiunii „viață de familie” la fel ca cea a unui cuplu heterosexual care se află în aceeași situație.
Astfel, doi homosexuali căsătoriți în altă țară, sau poate doi homosexuali pur și simplu, au o viață de familie și au dreptul ca această viață de familie să fie protejată. Reținem, deci, că statul are obligația să protejeze viața de familie cupluri homosexuale cel puțin în situația în care acestea sunt căsătorite legal undeva.
Bun, dar ce înseamnă protecția vieții de familie. Ea poate să însemne mai multe lucruri dar ne vom focaliza aici pe acelea care sunt în mod particular refuzate homosexualilor în lipsa unei instituții precum căsătoria sau parteneriatul civil. Anume boala, divorțul sau decesul. Divorțul, putem presupune, poate fi efectuat în țara unde a avut loc și căsătoria, astfel încât statul român se poate deroba aici de responsabilitate. Rămân boala și decesul, adică dreptul de a fi aparținător al partenerului bolnav în sistemul medical și dreptul la moștenire. Teoretic, așa cum citesc eu comunicatul, statul român are obligația de a proteja aceste drepturi. Cum o face este treaba lui -Curtea de Justiție apără un drept și nu o instituție. Dar, în momentul în care statul român formalizează apărarea acestor drepturi, atunci există un cadru legal care este echivalentul unui parteneriat civil doar că fără acest nume.
Mai departe, este neclar dacă România poate să protejeze viața de familie exclusiv pentru cetățenii săi care s-au căsătorit în străinătate. Ce fel de egalitate în fața legii este aceea când unele cupluri pot merge peste hotare să se căsătorească și prin acest gest vor primii mai multe drepturi decât alte cupluri de aceeași cetățenie și în aceeași situație. Parlamentul și Curtea Constituțională vor trebui să decidă dacă este acceptabil, în funcție de viziunea noastră asupra drepturilor omului și în funcție de Constituția României să avem o categorie privilegiată de homosexuali și o categoriile neprivilegiată.
Altfel spus, România poate refuza căsătoria, dar nu poate neapărat să refuze formalizarea relației homosexuale în vederea protejării unor drepturi.
Dealtfel, chiar și Coaliția pentru Familie, în unele texte defensive, insistă asupra faptului că restrângerea căsătoriei pentru cuplurile heterosexuale nu afectează protecția vieții de familie așa cum este menționată în alt articol constituțional. Evident, Coaliția nu are în gând familia homosexuală. Dar CJUE da.
Astăzi, una peste alta, decizia actuală a Curții de Justiție nu obligă nici la legalizarea căsătoriilor homosexuale și nici la legalizarea parteneriatului civil. Dar, din punct de vedere politic și juridic, parteneriatul civil ar putea fii calea cea mai simplă de rezolvare a provocărilor ridicate de către de decizia Curții.
Comentează