Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decizie CJUE: Statul le poate interzice bugetarilor să poarte în timpul serviciului însemne religioase

CJUE Curtea

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit marţi că o administraţie publică poate decide să le interzică portul de însemne religioase tuturor angajaţilor săi, inclusiv celor care nu lucrează în mod direct cu publicul, transmit AFP şi Reuters, conform Agerpres.

'Pentru a instaura un mediu administrativ total neutru, o administraţie publică poate interzice portul vizibil, la locul de muncă, al oricărui semn ce indică convingerile filosofice sau religioase', se arată în decizia CJUE.

Curtea se pronunţase deja de câteva ori cu privire la cazuri de interzicere a vălului islamic de către angajatori privaţi, însă aceasta este prima decizie ce priveşte serviciul public.

De unde a pornit dezbaterea

CJUE s-a pronunţat marţi după ce comuna belgiană Ans i-a interzis în 2021 uneia dintre angajatele sale, care lucra mai ales fără a avea contact cu publicul, să poarte văl islamic la locul de muncă.

Ulterior, administraţia comunală a modificat regulamentul intern pentru a le impune angajaţilor săi să respecte o neutralitate strictă, interzicând 'orice formă de prozelitism' şi 'arborarea oricărui semn evident' de apartenenţă ideologică sau religioasă, inclusiv în cazul celor care nu lucrează cu publicul.

Angajata vizată a atacat atunci decizia în justiţie, considerând că este discriminatorie şi îi încalcă libertatea de religie.

Explicațiile CJUE

CJUE, sesizată de tribunalul de muncă din Liege, a decis că 'politica de strictă neutralitate pe care o administraţie publică le-o impune angajaţilor săi (...) poate fi considerată ca fiind obiectiv justificată de un obiectiv legitim'.

Curtea consideră 'la fel de justificată alegerea unei alte administraţii publice în favoarea unei politici care autorizează, în mod general şi nediferenţiat, portul unor semne vizibile de convingeri, mai ales filosofice sau religioase, inclusiv în contactele cu publicul, sau o interdicţie a portului unor astfel de însemne limitată la situaţiile ce implică astfel de contacte'.

'Fiecare stat membru şi orice entitate infrastatală, în cadrul competenţelor sale, dispun de o marjă de apreciere în concepţia de neutralitate a serviciului public pe care înţeleg să o promoveze la locul de muncă, în funcţie de contextul propriu', arată Curtea.

Ea precizează că 'acest obiectiv trebuie să fie urmărit în mod coerent şi sistematic, iar măsurile adoptate pentru a-l atinge trebuie să se limiteze la strictul necesar', şi că 'le revine jurisdicţiilor naţionale să verifice respectarea acestor exigenţe'.

În martie 2017, în două dosare în Belgia şi Franţa legate de femei musulmane concediate pentru că refuzaseră să renunţe la văl, CJUE stabilise că regulamentul intern al unei firme poate, în anumite condiţii, să prevadă interdicţia portului vizibil de însemne religioase sau politice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.