Decizie importantă a senatorilor: Ce au voie să facă primarii şi şefii de consilii judeţene

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 26-09-2016

Actualizat: 26-09-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene pot fi reprezentanţi în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau reprezentanţi ai statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional, prevede propunerea legislativă pentru modificarea Legii 161/2003 adoptată luni de Senat. În forma adoptată de Senat, propunerea legislativă pentru modificarea Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, iniţiată de 120 de parlamentari preponderent PNL, a eliminat incompatibilitatea prin care funcţiile de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consiliu judeţean erau incompatibile cu cea de reprezentant al unităţilor administrativ-teritoriale sau al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau naţional.

De asemenea, reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale sau ai statului în adunările generale ale societăţilor comerciale menţionate nu sunt remuneraţi. Actul normativ a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 98 de voturi "pentru", Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz, conform Agerpres.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri