Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decizie istorică în justiția din România: Ne recuperăm pavilionul

Un complet de judecată al Curţii de Apel Constanţa s-a pronunţat luni definitiv şi irevocabil pentru anularea contractului încheiat în toamna anului 2012, sub semnătura unui director adjunct al Autorităţii Navale Române (ANR), pentru cedarea dreptului suveran de înmatriculare a navelor străine sub pavilionul naţional românesc către o firmă offshore din Cipru.

Astfel, judecătorii Nicolae Stanciu, Revi Moga şi Ramona Poppa de la Curtea de Apel Constanţa au respins contestaţia formulată de reprezentanţii offshore-ului cipriot RIFA Holdings Limited (fosta Ilvana Holdings Limited), care primise dreptul de folosinţă a pavilionului românesc, pentru o perioadă de 30 de ani.

Anterior, pe 25 septembrie 2015, Tribunalul Constanţa anulase în primă instanţă respectivul contract.

Citește și: Imaginile anului în presa din România! Cum a putut să apară Dana Grecu la Antena 3: Interzis minorilor

Contractul de cedare a dreptului de folosinţă a pavilionului românesc către firma offshore cipriotă fusese încheiat de către directorul general adjunct al ANR, Eugen Olteanu, care primise delegaţie de îndeplinire a atribuţiilor de conducător al instituţiei dar nu fusese mandatat în mod expres de Consiliul de administraţie al ANR să semneze acest contract din care rezultau obligaţii de îndeplinit de către statul român, ce contraveneau legislaţiei naţionale.

Ulterior semnării acestui contract de cedare a drepturilor de folosinţă a pavilionului maritim naţional, niciunul dintre directorii generali care au fost numiţi la conducerea ANR nu a acceptat să pună în executare contractul.

Sentinţa Curţii de Apel Constanţa este definitivă, irevocabilă şi executorie.

Citește și: Fenomen îngrijorător în România: Bătrânii de peste 65 de ani sunt, pentru prima dată, mai mulți decât tinerii până în 14 ani

Potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei, reprezentantul ANR, Eugen Olteanu, a semnat în toamna anului 2012, un contract cu Romanian International Flag Administration (RIFA), firmă cipriotă ce are o subsidiară în Germania, prin care aceasta putea intermedia toate operaţiunile pentru înmatricularea de nave străine sub pavilion românesc, fără a mai fi necesară implicarea ANR şi a registrului naval românesc de înmatriculare a navelor.

Compania cipriotă ar fi administrat de una singură şi cu deplină putere noul registru al Pavilionului internaţional românesc, iar statul român ar fi câştigat din această afacere între maxim 1000 USD pe navă, iar firma germană, sume între 6.000 şi 40.000 de euro, în funcţie de tonajul navei. O clauză din contract prevedea că ANR ar fi încasat contravaloarea acestor taxe pe navă doar dacă RIFA Holding Limited înregistra un număr minim de 200 de nave sub pavilion românesc. În caz contrar, RIFA nu plătea nimic către ANR timp de cinci ani şi abia după acest termen statul român ar fi încasat anumite taxe. În rest, contractul nu prevedea facilităţi de angajare pentru marinarii români sau de practică la bordul navelor pentru studenţii şi cadeţii români, din instituţiile de învăţământ de marină.

Citește și: ALERTĂ Țântarii care transmit virusul Zika au fost identificați și în România

Pe parcursul derulării procesului, reprezentanţii offsore-ului cipriot, ai cărui proprietari sunt cetăţeni germani, au avertizat că vor cere statului român despăgubiri în valoare de 11,25 de milioane de euro, la Curtea de Arbitraj de la Londra, în cazul neexecutării contractului de cedare a dreptului de folosinţă a pavilionului românesc, informează agerpres.ro

Citește și: Primul ministru din Guvernul lui Dacian Cioloș care dă semne că vrea în politică / FOTO

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.