Decizie strategică la nivel internațional: Franța și Canada au decis crearea 'Consiliului comun de cooperare în materie de apărare'

Autor: Vlad Ciurdar

Publicat: 07-06-2018

Actualizat: 07-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Ouest-France

Franţa şi Canada au decis crearea unui Consiliu comun de apărare, care va fi convocat înainte de sfârşitul anului în curs, transmite joi AFP, citând o sursă guvernamentală canadiană, informează Agerpres.

Denumit oficial 'Consiliu franco-canadian de cooperare în materie de apărare', el va permite mai buna coordonare între acţiunile celor două armate şi, într-o perspectivă mai îndepărtată, operaţiuni comune de menţinere a păcii sub auspiciile Naţiunilor Unite, a precizat responsabilul citat.

Anunţul intervine cu ocazia vizitei la Ottawa a preşedintelui francez Emmanuel Macron, care încearcă să-şi coordoneze punctele de vedere cu premierul canadian Justin Trudeau în perspectiva summitului G7 care va avea loc vineri şi sâmbătă în Québec.

Vezi și: Richard Grenell, ambasadorul SUA la Berlin, răspunde reacțiilor stârnite în urma interviului pentru Breibart

Totodată, cele două state 'se angajează să instituie un Consiliu de miniştri franco-canadian, în jurul preşedintelui Republicii Franceze şi al premierului Canadei', indică o declaraţie transmisă AFP.

Acest consiliu se va reuni cel puţin din doi în doi ani, 'pentru a face bilanţul acestei cooperări consolidate şi a dezvolta acţiuni comune', a menţionat acelaşi responsabil canadian.

Franţa are deja astfel de consilii de miniştri cu Germania şi cu provincia canadiană Québec.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri