Viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi Alexandru Găvozdea, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), au semnat, miercuri, o declaraţie comună privind dezvoltarea unei politici publice naţionale de arhitectură potrivit Agerpres
Potrivit unui comunicat al MDRAP, evenimentul a avut loc cu ocazia desfăşurării, la Bucureşti, a Conferinţei Europene pentru Politici Arhitecturale "Future Shapers" (ECAP), găzduită în premieră de România în calitate de ţară care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
"Suntem martorii unui moment important, când specialişti din toată Europa au dezbătut rolul, instrumentele şi rezultatele unor politici publice în domeniul arhitecturii, contribuind, astfel, la o abordare unitară a acestor problematici. O arhitectură durabilă şi un design urban de calitate înseamnă localităţi competitive şi atractive, investiţii şi turism, iar toate acestea se reflectă în creşterea calităţii vieţii oamenilor", a precizat Daniel Suciu.
Alexandru Găvozdea, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, a afirmat că politicile publice bune pentru arhitectură necesită o asumare puternică, pe termen lung, a mediului politic.
"Pentru că împărtăşim responsabilitatea comună privind mediul construit în care trăim (şi petrecem în medie 90% din timp în clădiri), definirea unei politici publice este pasul logic de făcut. Dar trebuie să fim conştienţi că politicile publice bune pentru arhitectură necesită o asumare puternică, pe termen lung, a mediului politic, care să recunoască şi să asigure implementarea mecanismelor complexe necesare pentru a utiliza politicile publice'', a arătat reprezentantul OAR.
Potrivit Declaraţiei comune pentru dezvoltarea unei politici publice naţionale de arhitectură, exercitarea la un nivel superior a actului administrativ şi profesional prin elaborarea şi utilizarea de politici publice urmăreşte ţinte de durată, în beneficiul general al societăţii. Politicile publice asigură coordonarea între domenii şi fundamentează bune practici, reuşind în acelaşi timp să comunice public scopurile asumate.
"În ceea ce priveşte arhitectura, acestea asigură un cadru de asumare a unor decizii şi a procesului pentru obţinerea unui rezultat mai bun pentru mediul construit, din punctul de vedere al calităţii şi al sustenabilităţii. Ele sunt la fel de utile pentru zona publică legislativă şi executivă, pentru arhitecţii care prestează servicii specializate, cât şi pentru beneficiarii proiectelor acestora, fie ei publici sau privaţi. Anul deţinerii de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene constituie un moment propice pentru a contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii din România. O confirmare este şi organizarea Conferinţei Europene pentru Politici Arhitecturale - Future Shapers, care aduce la Bucureşti exemple de bune practici, experienţe din alte ţări şi modele pentru abordarea aspectelor vieţii comune la care contribuie arhitecţii şi arhitectura", relevă sursa citată.
Angajamentul comun luat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ordinul Arhitecţilor din România, în continuarea bunei colaborări instituţionale avute permanent până în prezent, se va manifesta în viitor prin dezvoltarea unei politici publice naţionale de arhitectură, în vederea creşterii calităţii mediului construit, România alăturându-se astfel ţărilor care "sunt mândre să folosească acest deziderat la nivel de politică publică, în linie cu obiectivele asumate de comunitatea europeană", se mai arată în document.
Conferinţa Europeană pentru Politici Arhitecturale "Future Shapers" precede Reuniunea informală a miniştrilor europeni responsabili cu dezvoltarea urbană, care va avea loc vineri, la Palatul Parlamentului. În cadrul Reuniunii de vineri vor fi lansate două noi parteneriate ale Agendei Urbane a Uniunii Europene, direct legate de politicile publice în domeniul arhitecturii: Parteneriatul pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural, Parteneriatul pentru Siguranţă în Spaţiul Public.
Declaraţie comună MDRAP - OAR pentru dezvoltarea unei politici publice naţionale de arhitectură
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

557
Alte tablouri ridicate de la Darius Vâlcov, ascunse inclusiv în cimitir, dar recuperate, vor fi scoase la licitație: Care este piesa de rezistență a colenției
557

1.011
VIDEO Imagini spectaculoase de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1): Au început lucrările la un nou tunel
1.011

1.704
O asistentă medicală a recurs la un gest necugetat. Tatăl ei a găsit-o prea târziu
1.704

1.452
Sindicaliștii de la Europol s-au enervat după ce o mașină de poliție a luat foc și oamenii filmau în loc să ajute: IGPR reacționează
1.452

51
Un mesaj care aduce liniște: Profesorul Dan Voiculescu, gând de încurajare pentru familia lui Mircea Lucescu
51

3.017
Scandal! Aurul preoților, motiv de dispută între purtătorul de cuvânt al BOR și Lucian Mîndruță: "Coincidență cu un anume partid similar vopsit?"
3.017

3.310
Operaţiunea de sabotaj a Rusiei în România, dejucată de SRI: Doi ucraineni au fost trimişi în judecată/
3.310

2.289
VIDEO Raluca Bădulescu o demolează pe Andreea Bălan: Nici Dumnezeu nu o mai poate ajuta să se îmbrace bine
2.289

1.518
Fără lumina sfântă de la Ierusalim? Există acest risc, confirmă Patriarhia: există deja un plan „B
1.518

3.539
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.539

1.753
Nicușor Dan a izbucnit de Ziua Romilor, dar are planuri cu etnia: "Este nevoie de un efort comun! mai sunt multe de făcut"
1.753

701
Frații Tate scapă de restricții după patru ani. Decizia judecătorilor în unul dintre cele două dosarele din România
701

2.147
FOTO "Bijuteriile pe patru roți" ale unor străini certați cu legea au fost trase pe dreapta de polițiștii români: Schema prin care au păcălit statul
2.147
















Comentează