DEFECȚIUNE la centrala nucleară de la Cernavodă: Nuclearelectrica a decis să OPREASCĂ Unitatea 1

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 25-03-2018

Actualizat: 25-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat duminică dimineaţa la ora 09:20 din cauza unui defect la unul dintre sistemele de proces ale centralei, informează Nuclearelectrica.

Citește și: Mizele unui scandal cu potențial EXPLOZIV în PSD: cine a scos cuiul grenadei/SURSE

Citește și: Buna Vestire, tradiții și obiceiuri: acesta este cel mai mare PĂCAT pe care îl poți comite


„Decizia de a opri controlat Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost determinată de apariţia unui defect la unul dintre sistemele de proces ale centralei, iar acţionarea în conformitate cu proiectul centralei conduce la necesitatea opririi controlate. Specialiştii CNE Cernavodă analizează integrat cauza, iar Unitatea 1 va fi repornită imediat ce lucrările de remediere vor fi finalizate. Estimăm că oprirea va avea o durată de aproximativ 48 de ore”, precizează sursa citată.

Potrivit Nuclearelectrica, lucrările de remediere nu vor avea niciun impact advers asupra personalului, populaţiei şi mediului inconjurător, acestea realizându-se în conformitate cu procedurile specifice ale centralei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri