Un Boeing 777 al companiei americane United Airlines a făcut cale întoarsă sâmbătă după decolarea sa de la Washington cu destinaţia Tokyo, după o defecţiune de motor la decolare care a provocat un incendiu lângă pistă, fără a face răniţi, informează AFP şi Kyodo, citate de agerpres.ro.
"La scurt timp după decolare, zborul United 803 s-a întors la Washington Dulles şi a aterizat în deplină siguranţă pentru a rezolva o problemă de pierdere în putere a unuia dintre motoarele sale", a explicat compania, dând asigurări că niciun rănit nu a fost semnalat printre cei 275 de pasageri şi 15 membri ai echipajului.
Aceştia din urmă urmau să ajungă la destinaţia lor, aeroportul Haneda din Tokyo, la bordul unui alt avion a cărui plecare era prevăzută să aibă loc sâmbătă mai târziu.
Potrivit unei purtătoare de cuvânt a aeroportului Dulles, cel mai mare din capitala federală americană, avionul a decolat în jurul orei 12:20 (17:20 GMT) şi "a incendiat tufişuri lângă pista de decolare".
Secretarul american pentru transporturi Sean Duffy a dezvăluit apoi cum s-au produs exact evenimentele. Unul dintre cele două motoare ale avionului a suferit o defecţiune "la scurt timp după decolare" şi "o bucată din capota motorului s-a detaşat şi a luat foc, declanşând un incendiu în tufişuri de la sol", a scris el pe reţeaua socială X.
El a confirmat că nimeni nu a fost rănit în incident.

































Comentează