Pescarii sportivi care vin în Deltă nu mai pot reţine capturile de ştiucă, şalău, somn şi crap, iar capturarea şalăului şi a bibanului este interzisă, începând de sâmbătă şi până pe 7 iunie, inclusiv, se arată în ordinul de prohibiţie a pescuitului în România publicat în Monitorul Oficial al României, noteazî Agerpres.
Devansarea prohibiţiei la cele două specii a fost cerută anul trecut de asociaţiile de pescari, acceptată de ARBDD şi prevăzută pentru prima dată anul trecut în ordinul comun al Ministerului Mediului şi cel al Agriculturii, iar decizia a fost explicată prin faptul că exemplarele de şalău şi biban se reproduc mai devreme decât alte specii.
"În mod special, pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în afara perioadelor de prohibiţie, pescuitul recreativ/sportiv al speciilor ştiucă, şalău, somn şi crap este permis numai cu eliberarea tuturor capturilor", se arată în ordinul de prohibiţie publicat în Monitorul Oficial.
Prohibiţia generală a pescuitului va începe pe data de 9 aprilie şi va dura 60 de zile în toate habitatele naturale, iar pe 24 aprilie va începe prohibiţia în apele care constituie frontieră de stat, în acest caz durata fiind de 45 de zile.
Şalăul este una dintre speciile cele mai valoroase, însă de-a lungul timpului capturile au scăzut, din cauza poluării apelor şi a supraexploatării resursei. Potrivit cercetătorilor, cea mai dramatică scădere a populaţiei de şalău s-a înregistrat în perioada cuprinsă între 1927, an în care s-au capturat 1.000 de tone, şi 1936, an în care s-au capturat 200 de tone.
Bibanul, un peşte de interes economic, se capturează la toate tipurile de unelte din plasă, dar se prinde frecvent şi la undiţă, mai ales în lacuri şi canale. Are carne albă, mai densă decât a şalăului, săracă în grăsimi şi lipsită de oase bifurcate. Capturile de biban s-au redus simţitor în ultimii ani din cauza fenomenului de eutrofizare. În 1965, s-a înregistrat o captură totală de 949 de tone din această specie, iar în ultimii ani captura a fost de câteva zeci de tone.
Prohibiţia pescuitului este stabilită anual de autorităţi în baza unor studii făcute de cercetători şi are ca obiectiv protejarea speciilor de peşti în perioada şi zonele în care se înmulţesc, astfel încât să se asigure o exploatare durabilă a resurselor naturale.
Devansarea perioadei de prohibiţie pentru şalău şi biban este a doua măsură luată de autorităţile române în ultimii ani, pe fondul declinului resursei piscicole după ce, în 2018, niciun pescar sportiv nu a putut păstra capturile de ştiucă înregistrate în Deltă. În anii următori, pescarii sportivi au putut reţine din nou exemplarele de ştiucă.
Delta Dunării - A început prohibiţia pescuitului la şalău şi biban
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

199
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
199

652
Horoscopul lunii aprilie 2026. Nativii sunt iubiți
652

1.254
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
1.254

539
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
539

1.368
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.368

1.137
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
1.137

696
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
696

48
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
48

42
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
42

29
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
29

39
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
39

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

81
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
81
















Comentează