DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Denunțătorul lui Sorin Oprescu a TURNAT tot la DNA: acuzații INCENDIARE

Oprescu-e1441638982586-404x227[1]

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu se vede din ce mai tare încolțit de procurorii DNA, cei care acum au mărturia unuia dintre oamenii care l-au înfundat de la bun început pe fostul primar.

Bogdan Popa, inculpat şi denunţător în dosarul fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat în faţa judecătorilor că 45% din sumele primite ca de mită, în primă fază, ar fi ajuns la fostul edil, precizând că în 2015 i-a dat acestuia de câteva ori câte 50.000 euro.

"În 80-90% din situaţii Ion Niţă şi Romeo Albu îmi remiteau sumele de bani, prin virament bancar. Erau remise în aceeaşi zi şi, din câte îmi amintesc, inculpatul Claudiu Bengalici remitea sumele la o săptămână. Sumele de bani, le remiteam la rândul meu în aceeaşi zi sau maxim la 2-3 zile, inculpatului Sorin Oprescu, inculpatului Mircea Constantinescu. La sfârşitul anului 2012, începutul lui 2013 a venit la mine Ion Olteanu, reprezentant al unei firme, care mi-a spus că a vorbit cu Oprescu pentru acest contract şi că îmi va da 10% mită din valoarea acestuia. La rândul meu, am verificat acest lucru, am mers şi am discutat cu Oprescu şi acesta mi-a spus "Ok, dă-i drumul". Structura mitei era 33% pentru martorii denunţători., 45% către Oprescu, 10% la Constantinescu şi restul la mine", şi-a început Bogdan Popa, fostul şef al Administraţiei Cimitirelor declaraţia în faţa judecătorilor, informează Mediafax.

Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, este unul dintre cei trei inculpaţi din dosarul lui Sorin Oprescu care au cerut acord de recunoaştere a vinovăţiei la primul termen al procesului în care fostul edil este acuzat de luare de mită. Alături de el, au făcut cereri similare şi Florin Şupeală, fost director adjunct al Centrului al Palatelor Brâncoveneşti şi Romeo Albu, administrator societăţi comerciale.

"În 2013 am fost la Ciolpani de patru sau cinci ori în perioada aprilie-august să îi dau mită lui Oprescu, însoţit de Albu Romeo. Mita era colectată de la Ion Niţă. Mita şi discuţiile erau purtate de mine cu Oprescu. Albu nu a fost de faţă. Albu stătea în maşină, eu vorbeam cu Oprescu. Nu era nimeni de faţă. Doar Cristian Stanca era în camera alăturată împreuna cu menajera lui Oprescu. În 2013, mita dată lui Oprescu de patru-cinci ori a fost de câte 50.000 de euro de fiecare dată", a mai declarat Bogdan Popa.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Bogdan Popa, în calitate de director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, a constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipiului Bucureşti, grup pe care, de la finalul anului 2013, l-ar fi condus Sorin Oprescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.