Dependenţa de alcool, droguri şi jocuri de noroc - cele mai frecvente probleme la pacienţii de la Adicţii post-cură

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 20-10-2025 22:00

Actualizat: 20-10-2025 22:13

Article thumbnail

Sursă foto: Pinterest

Dependenţa de alcool, urmată de cea de droguri şi apoi de cea de jocuri de noroc sunt cele mai frecvente în rândul pacienţilor care sunt trataţi în secţia Adicţii post-cură a Spitalului de Psihiatrie Cronici de la Schitu Greci, din judeţul Olt, prima de acest fel din ţară destinată adulţilor, potrivit managerului unităţii medicale, Liviu Voiculescu.

Managerul spitalului de la Schitu Greci a declarat luni, la finalul unui workshop privind circuitul complet de asistenţă în adicţii, că secţia menţionată, la două luni de la inaugurare este ocupată la capacitate maximă şi se primesc numeroase apeluri sau emailuri privind internarea de noi pacienţi.

"Adresabilitatea este foarte mare şi cred că dacă am avea dublul sau triplu numărul paturilor, le-am avea ocupate pe toate. (...) La nivelul judeţului Olt, din pacienţii pe care îi tratăm aici, cred că adicţia la alcool ar fi pe primul loc, avem şi pacienţi cu adicţii la droguri şi substanţe interzise, avem chiar şi doi pacienţi cu adicţii la jocurile de noroc. Până acum nu am avut adicţii digitale, de ecrane, dar cred că pe primul loc este adicţia la alcool şi apoi la cea de droguri. Primim emailuri, primim telefoane, colaborăm şi cu colegii de la celelalte spitale, mai ales cu Spitalul Obregia, care tratează acuţi şi avem şi de la dumnealor câţiva pacienţi, suntem deschişi oricăror pacienţi, din orice colţ al ţării şi oricărei unităţi sanitare, evident sub rezerva disponibilităţii locurilor", a declarat Liviu Voiculescu.

Acesta a precizat că spitalul de la Schitu Greci are o capacitate de 186 de patru, în patru secţii, toate fiind ocupate.

Voiculescu a punctat că workshopul care a avut loc luni a reunit reprezentanţi ai tuturor instituţiilor implicate în prevenirea,, diagnosticarea şi tratamentul adicţiilor. avertizând asupra riscului revenirii la dependenţe în cazul în care pacientul externat nu continuă şedinţe de psihoterapie şi reintegrare socială.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor, Rareş Achiriloaie, a arătat că în prevenirea dependenţei droguri, nu funcţionează o discuţie cu elevii în şcoală sau săli de conferinţe.

"La Schitu Greci avem prima secţie de adicţii din ţară pentru adulţi, prima secţie publică. Mi-aş fi dorit să nu avem nevoie de aceste servicii la nivel naţional, dar tendinţele vedem că sunt în creştere, indiferent dacă vorbim de substanţe, dar şi de adicţii comportamentale, cum ar fi jocurile de noroc. Aşadar, în următorii ani vom accelera investiţiile în infrastructura de acest gen. Şi odată cu pereţii şi clădirile pe care le vom dezvolta, ne vom concentra şi pe resursa umană. Este important să avem specialişti, este important să avem oameni care cunosc acest domeniu şi, foarte important, ştiu să comunice cu empatie pacienţii.(...) Din toate dovezile ştiinţifice, studii pe care le avem, ştim ce funcţionează şi ce nu funcţionează. Ştim că nu funcţionează o discuţie pe an pe care o avem cu elevii, cu tinerii, într-o şcoală, într-o sală de conferinţe şi aşa mai departe. Ştim că funcţionează intervenţia comunitară. Ştim că funcţionează comunicarea în familie. (...) Şi luna viitoare, cel mai probabil, vom lansa primul proiect cu finanţare nerambursabilă de 30 milioane de euro, specific pe dezvoltarea infrastructurii şi pe pregătirea specialiştilor în domeniu", a spus Achiriloaie.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, Ionuţ Ivan, a arătat că instituţia pe care o reprezintă şi în a cărei coordonare se află Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, a făcut paşi concreţi în sprijinul persoanelor afectate de dependenţe, prin investiţia în realizarea şi dotarea corpului nou de clădire în care funcţionează secţiile de Adicţii post-cură şi Gerontopsihiatrie.

"Avem unde să tratăm, nu doar să prevenim, pentru că nouă, la nivel naţional, asta ne lipsea.Cu prevenţia toată lumea se ocupă, tratarea ne lipsea. (...) Mă bucur că suntem parte din acest proiect ce se ocupă de sprijinul real al celor care se confruntă cu dependenţele", a spus Ionuţ Ivan.

Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci a organizat luni un workshop privind circuitul complet de asistenţă în adicţii, în vederea consolidării unei reţele de sprijin pentru persoanele cu dependenţe, printre participanţi numărându-se preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor, Rareş Achiriloaie, managerii unor spitale de psihiatrie şi medici de la spitale din ţară, cât şi autorităţi locale şi judeţene.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri