Depozitarul Central va distribui sumele de bani aferente cuponului 4 pentru titlurile de stat emise în cadrul Fidelis

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 04-12-2024

Actualizat: 04-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: BVB

Depozitarul Central distribuie, începând de miercuri, sumele de bani aferente cuponului 4 pentru titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor (simbol R2512AE), relatează agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă, emitentul va plăti deţinătorilor de titluri de stat sumele de bani aferente cuponului 4 utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dobânzii aferente fiecărui titlu de stat este de 1,85 euro.

Deţinătorii de titluri de stat care beneficiază de sumele de bani sunt cei înregistraţi în registrul deţinătorilor emitentului, la data de 25 noiembrie 2024.

Deţinătorii de titluri de stat îşi pot încasa sumele de bani aferente cuponului 4 în conturile de fonduri dedicate ale Participanţilor la sistemul Depozitarului Central, deschise pe platforma T2S.

Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri