Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputat, către preoți: Încetați să ne omorâți părinții. Este criminal

Agora
biserica slujba

"Încetați să ne omorâți părinții și buneii, deja timp de un an, încurajându-i activ să ignore niște reguli simple, dezinformându-i. Este criminal. Pur și simplu criminal. Oamenii mor". Este apelul deputatului moldovean Dumitru Alaiba către reprezentanții bisericii.

Vezi și: A pornit tăvălugul împotriva Guvernului? Protestele la unison din marile orașe au tensionat coaliția de guvernare/ FOTO+VIDEO

Într-o postare pe o rețea de socializare, Alaiba menționează că bisericile trebuie să respecte credința oamenilor și să-i protejeze.

"Dragi preoți, reprezentanți ai bisericii, încetați să ne omorâți părinții și buneii, deja timp de un an, încurajându-i activ să ignore niște reguli simple, dezinformându-i. Este criminal. Pur și simplu criminal. Oamenii mor. E pandemie și agheasma nu ajută.

Avem un stat slab care se teme să amendeze și să disciplineze un răufăcător doar pentru că acesta poartă sutană și barbă.

Avem politicieni lași și populiști, care se tem să spună două cuvinte critice în adresa bisericii.

Și mi-e silă deja.

Nu este o critică în adresa celor care cred și își găsesc alinarea în biserică. Trebuie să respectăm credința oamenilor. În acești 30 de ani, cu un stat corupt și disfuncțional, mulți din oamenii noștri au găsit poate unica alinare și liniște sufletească în biserică și în rugăciune. Nu îi critic pe ei. Ei nu poartă absolut nicio vină.

Această postare e despre așa-zișii păstori care nu au nici grijă, nici milă de cei care îi urmează și care le ascultă îndrumarea. În loc să ajute oamenii să înțeleagă, să se protejeze. Timp de un an, această castă a dat dovadă de o atitudine absolut iresponsabilă și, repet, criminală", menționează Alaiba.

Citește și: SONDAJ CURS - PSD domină scena în București, AUR este în creștere. Coaliția n-ar obține majoritatea

Amintim că un caz ciudat s-a produs într-o biserică din Chișinău. Enoriașii ar fi fost alungați din lăcașul sfânt dacă purtau mască. Este vorba despre biserica ”Sfânta Fericită Maică Matrona” din parcul ”La Izvor”.

Cel puțin asta este descris într-o postare pe o rețea de socializare, transmite Știri.md.

”Care respectare de reguli. Eu azi am fost la biserica din parcul ”La izvor” să fac o pomenire de sâmbăta morților. M-am echipat cu mască și mare mi-a fost dezamăgirea când am fost dată afară din biserică de către acel popă care mi-a zis să scot masca. Am fost numită cu cuvinte urâte, umilită și alungată. Care reguli, dacă acolo popa nu permite singur ca lumea să intre cu mască. I-am lămurit că sunt după intervenție chirurgicală și mă protejez pe mine cât și pe cei din jur. Asta nu l-a împiedicat să se comporte ca un demon. Acum în Postul Mare, când ar trebui să fim mai buni, mai înțelegători. Degrabă nu scăpăm de virus, cât timp se duce așa o propagandă. Doamne, luminează mințile celor rătăciți", se arată în mesaj.

Este vorba despre biserica ”Sfânta Fericită Maică Matrona” din parcul ”La Izvor”.

Echipa Publika a mers la fața locului pentru a verifica această informație. În interiorul bisericii au fost surprinși zeci de enoriași, dintre care nimeni nu purta mască de protecție. Mai mult, fiind observată echipa de filmare, angajații bisericii au încuiat ușa lăcașului sfânt.

Amintim că potrivit deciziei CNESP, pe durata aflării în interiorul lăcașului de cult este obligatorie purtarea măștii de protecție.

Dela începutul pandemiei, 225.660 de moldoveni s-au îmbolnăvit de COVID-19, dintre care 4.785 au pierdut lupta contra virusului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.