DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Deputata PSD Andreea Cosma, reacţie noua acţiune disciplinară împotriva lui Kovesi: 'Mă rog ca cei nevinovați să nu fie pedepsiți pe probe false'

andreea cosma

Aflată în Franța, în pelerinaj la Lourdes, deputatul Andreea Cosma a declarat că acțiunea disciplinară formulată de IJ față de Codruța Kovesi, pentru că a publicat probe din dosarul familiei sale, este dovada că adevărul iese la iveală și se roagă ca nevinovații să nu fie pedepsiți pe probe false.

„Consider că adevărul iese zilnic la suprafață, iar Laura Codruța Kovesi le-a luat apărarea celor doi infractori. Mă rog ca cei nevinovați să nu fie pedepsiți pe probe false. Am avut mereu o credință puternică și asta m-a ajutat să se facă dreptate. Lourdes e locul în care Fecioara Maria s-a arătat de 18 ori, în Franța, în Munții Pirinei. Întotdeauna, credința mea puternică și apropierea de Dumnezeu m-au făcut să pot face dreptate pentru mine și pentru cei din jur”, a declarat deputatul Andreea Cosma, pentru MEDIAFAX.

CITEȘTE ȘI: Alimentele care îţi păcălesc dieta. Nu ştiai că, de fapt, conţin zahăr

Precizările vin după ce Inspecția Judiciară a exercitat acțiune disciplinară față de fostul șef DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru că nu a respectat confidențialitatea lucrărilor și a inserat într-un comunicat de presă pasaje din discuții ce vizau dosarul familiei Cosma, acestea fiind probe în respectiva cauză.

„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna Laura Codruţa Kovesi, la data faptei procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA”), pentru nerespectarea (…) confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a informațiilor de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004. Inspectorii judiciari au reţinut că procurorul a inserat în comunicatul de presă nr. 126/VIII/3/2018 pasaje din înregistrările discuțiilor purtate la sediul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, despre care a luat cunoștință în exercitarea funcției şi care constituiau probe într-un dosar înregistrat la Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție”, precizează Inspecția Judiciară, printr-un comunicat de presă.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea Laurei Codruța Kovesi.

CITEȘTE ȘI: TESTUL SIMPLU care îți indică dacă bei suficientă apă

Este vorba despre comunicatul de presă pe care DNA l-a transmis presei, în luna februarie, pentru a răspunde acuzaţiilor lansate de Vlad Cosma la Antena3, când acesta a prezentat înregistrări cu discuţia cu fostul şef DNA Ploieşti, Lucian Onea.

Pentru a clarifica situaţia, DNA a prezentat transcrierile discuţiilor cu apropiaţi ai familiei Cosma (o persoană din anturajul lui Mircea Cosma şi un ofiţer de poliţie de la ST Ploieşti - 09.02.2018).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.