Desertul care i-a lăsat pe toți cu gura căscată: are gust de lapte matern și este cel mai căutat în prezent

Autor: Alice Draghici

Publicat: 20-08-2025 13:33

Actualizat: 25-09-2025 08:20

Article thumbnail

Sursă foto: instagram/oddfellowsicecream

Un experiment culinar neobișnuit a devenit subiect de discuție aprins. O înghețată cu aromă de lapte matern atrage atenția curioșilor. Desertul este disponibil într-o ediție limitată și se vinde pe străzile din Brooklyn, la New York, cu 13 dolari pentru un borcan de 414 ml.

 

Rețeta inedită a fost creată de OddFellows Ice Cream în colaborare cu Frida, o companie care produce articole pentru bebeluși. Scopul lor: să reproducă cât mai fidel aroma laptelui matern.

Ingredientele folosite includ smântână, gălbenuș de ou, lapte praf, lapte de vacă, gumă de guar, zaharuri, sirop de miere și un strop de aromă de caramel. Toate acestea ar reuși să redea gustul dulceag și unic, care diferă de la o mamă la alta în funcție de alimentație.

Ingredientul secret care a stârnit discuții

Surpriza vine din „colostrul bovin” – un lichid bogat în nutrienți produs de vaci în primele zile după fătare. The Economic Times, citat de Corriere della Sera, scrie că tocmai acest ingredient conferă înghețatei culoarea gălbuie și o aromă apropiată de „original”.

„Are gust de miere amestecată cu vanilie. Este dulce, dar nu prea dulce”, a spus un tânăr care a testat desertul într-un videoclip postat pe Instagram.

Cât costă și cum a fost promovată

La început, trecătorii au putut să guste gratuit înghețata, în cadrul unui eveniment special. Ulterior, produsul a fost lansat oficial la prețul de 12,99 dolari (aproximativ 11 euro) pentru un recipient de 414 ml.

OddFellows și Frida au susținut lansarea cu o campanie de marketing inedită: pliante împărțite în tot cartierul Brooklyn și chiar un food truck branduit sugestiv „lapte matern”.

Chiar dacă experimentul s-a încheiat, camionul rămâne parcat ca un simbol al unei lansări care a stârnit mai multă curiozitate decât oricare alt desert din oraș.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri