DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Detalii ÎNFIORĂTOARE Pastor acuzat că și-a VIOLAT și AGRESAT copiii, trimis în judecată

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Un pastor neoprotestant a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, sub acuzații înfiorătoare, legate de exploatarea propriilor copii, inclusiv exploatare sexuală și viol, anunță www.monitorulsv.ro.

Constantin Pandelea, din satul Valea Bourei, comuna Dolhești, a fost arestat preventiv la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni din a doua jumătate a lunii iulie, iar acum a fost trimis în judecată, tot în stare de arest preventiv.

Pastorul este tatăl a opt copii, din care cinci minori, iar acuzațiile formulate în rechizitoriul de trimitere în judecată strâng în spate.

Citește și: NEBUNIA de la granițe CONTINUĂ: Aproape 100.000 de oameni, la vămile României, în 24 de ore

”În sarcina acestuia s-a reținut faptul că în perioada 2014 – iulie 2020 a exercitat în mod repetat acte de violenţă fizică şi verbală asupra a cinci dintre copiii săi minori, patru de sex feminin şi unul de sex masculin, cărora le aplica lovituri cu corpuri contondente, îi supunea la pedepse şi activităţi grele de gospodărie - uneori şi pe timp de noapte şi ploaie, le aplica corecţii prin privare de hrană, punându-le astfel în primejdie gravă dezvoltarea fizică. De asemenea, în aceeaşi perioadă, în contextul stării de teroare pe care a creat-o în familie, prin constrângere fizică constând în acţiuni de lovire şi ameninţări cu acte de violenţă, a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu una din fiicele sale minore, precum şi acte de natură sexuală cu aceasta şi cu celelalte trei fiice”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Bărbatul va fi judecat pentru comiterea infracțiunilor de viol în formă continuată, patru infracțiuni de agresiune sexuală în formă continuată și cinci infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului.

Pastorul este tatăl natural al celor opt copii, din care acum cinci mai sunt minori. Se pare că fata violată a împlinit recent 18 ani.

La începutul lunii iulie, Primăria Dolhești a făcut o sesizare la Direcția de Protecție a Copilului Suceava, cu privire la grozăviile care s-ar petrece în familia pastorului. Se pare că unul dintre copii a fost cel care a cerut ajutor. Informația primară era că minorii erau puși la munci istovitoare, sub teroare, iar tatăl agresa sexual fetele mai mici, după ce a agresat-o și pe cea mai mare. Este vorba de fete cu vârste de 9 și 16 ani. Băieții minori au vârste de 6 și 17 ani.

Citește și: Justiția pe surse - Dacă nu ar fi, nu s-ar povesti: Săptămâna bombelor cu ceas

Înainte ca tatăl să fie arestat, mama și cei cinci copii minori au fost duși de cei de la Direcția de Protecție a Copilului Suceava într-un centru de adăpostire a victimelor violenței domestice. După două săptămâni de consiliere psihologică, având în vedere că și tatăl a ajuns în arest, mama a decis să revină acasă, cu copiii. Familia a rămas sub supravegherea Primăriei Dolhești și a Direcției de Protecție a Copilului Suceava.

Un alt aspect interesant este că mama copiilor nu pare să fi fost foarte hotărâtă în a-și da bărbatul pe mâna poliției. Aceasta a depus la un moment dat o reclamație în care solicita emiterea unui ordin de protecție, însă apoi a renunțat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.