Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dezbatere INCENDIARĂ între 'secunzii' lui Hillary Clintin și Donald Trump

www.wtkr.com
pence kaine

Democratul Tim Kaine şi republicanul Mike Pence, posibilii vicepreşedinţi ai SUA după alegerile din 8 noiembrie, s-au confruntat în direct marţi seara, într-o dezbatere televizată similară celei a candidaţilor la preşedinţie care i-au desemnat drept secunzi - Hillary Clinton, respectiv Donald Trump.

Kaine şi Pence s-au întâlnit la Universitatea Longwood din Farmville, în statul Virginia, transmite Reuters. Moderator a fost Elaine Quijano de la postul de televiziune CBS. Dezbaterea a început marţi la ora locală 21.00 (miercuri dimineaţa la 04.00, ora României) şi a depăşit puţin cele 90 de minute anunţate.

Citește și: Surpriză de proporții: Diane James și-a anunțat demisia

Deşi se aştepta ca dezbaterea lor să fie axată în mai mare măsură pe politici, nu pe insulte, Kaine - primul care a vorbit, conform tragerii la sorţi - a început cu un atac la adresa republicanilor: "Gândul că Donald Trump ar putea fi comandant suprem ne sperie de moarte", a spus el. Pence nu a replicat în cuvântul său de deschidere, dar ulterior a afirmat despre campania democraţilor că a fost "o avalanşă de insulte".

Replicile lor au fost consemnate sub forma unui blog în direct de CNN, care a transmis şi sub forma unei emisiuni clasice de televiziune, şi pe internet. O mare parte din timp, fiecare şi-a apărat propriul candidat la preşedinţie şi l-a atacat pe al celuilalt. Comentariile în timp real ale jurnaliştilor au vizat în primul rând performanţele de imagine şi replicile memorabile decât ideile politice. Pence, fost moderator de radio, a fost la început mai disciplinat şi s-a abţinut să îşi întrerupă adversarul, chiar dacă astfel a părut uneori că îi lasă acestuia ultimul cuvânt. Apoi, ambii politicieni s-au întrerupt unul pe altul, au vorbit simultan şi uneori chiar şi deodată cu moderatoarea.

Atitudinea faţă de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a marcat o schimbare remarcabilă în tabăra republicană. Kaine a reamintit că Donald Trump l-a lăudat în repetate rânduri pe Putin. Pence, în schimb, s-a referit la el ca "micul şi agresivul lider" rus.

Ca şi la dezbaterea prezidenţială, o mare parte din interesul publicului este "cine a câştigat", în primul rând pe moment, iar ulterior în evoluţia sondajelor de opinie. În cazul disputei între Kaine şi Pence, Partidul Republican s-a grăbit să posteze pe site-ul său de internet "Paine a câştigat" cu două ore înainte de transmisiunea în direct, a observat CNN, anunță Agerpres.

Cei doi potenţiali preşedinţi sunt în bună măsură necunoscuţi electoratului american. Un sondaj CBS News arăta că peste două treimi din respondenţi nu ştiu destule pentru a-şi forma o părere despre senatorul de Virginia Tim Kaine, în vârstă de 58 de ani; în privinţa guvernatorului statului Indiana, Mike Pence, (57 de ani), procentajul respectiv este de 57%. Ei nu se vor mai confrunta în direct în această campanie, spre deosebire de cei doi candidaţi la preşedinţie. Clinton şi Trump vor fi din nou faţă în faţă duminică, apoi vor avea a treia şi ultima dezbatere "live" miercuri, 19 octombrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.