Consiliul Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR) organizează joi cea de-a 27-a ediţie a evenimentului "Ziua Întreprinzătorilor", iar tema dezbaterii vizează măsurile pentru relansarea economică a României, potrivit Agerpres.
Vor fi abordate subiecte precum oportunităţile de finanţare din următoarea perioadă, capitalul de lucru şi granturi, cum pot fi ajutate şi alte zone precum educaţie, sănătate sau muncă prin acordarea de finanţare, tipuri de finanţări pentru antreprenori, stadiul programelor de finanţare existente/viitoare, IMM Invest, şomajul tehnic, flexibilizarea forţei de muncă etc.
Subiectele dezbaterii vor fi analizate de Florin Jianu - preşedinte CNIPMMR, Cosmin Marinescu - consilier prezidenţial, care va prezenta mesajul E.S. Klaus Iohannis, Preşedintele României, Ludovic Orban - Prim-Ministru al României precum şi de o serie de parteneri şi antreprenori.
De asemenea, evenimentul va avea şi o componentă de educaţie şi prevenţie antreprenorială cu prezentarea lecţiilor învăţate din timpul pandemiei şi prin abordarea unor teme care vor ajuta participanţii să preîntâmpine viitoarele posibile situaţii dificile din cadrul companiei lor prin prezentarea unor măsuri de depaşire a crizei şi de relansare economică.
Dezbatere organizată joi de Consiliul Naţional al IMM-urilor din România pe tema măsurilor pentru redresarea economică
Explorează subiectul
Articole Similare

24
Românii devin mai atenți la gestionarea banilor: trei din patru își urmăresc cheltuielile
24

110
Curs valutar, 27 februarie
110

28
INS: Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în 2025
28

31
ONRC: Numărul insolvenţelor în ianuarie 2026 a crescut cu 36,7%, la 529 firme și PFA
31

19
Nuclearelectrica a obţinut un profit net de aproape 2,4 miliarde lei în 2025, în creştere cu peste 40% față de anul anterior
19

40
MedLife a încheiat 2025 cu pierderi de aproape 4 milioane lei, pe fondul fluctuațiilor valutare
40

53
Premierul Croaţiei anunță că țara sa este pregătită să asigure aprovizionarea cu petrol a Ungariei şi Slovaciei
53

3.206
Controversă: O companie gigant taie peste 4.000 de locuri de muncă pentru a accelera integrarea AI. Acțiunile au sărit cu 25%
3.206

28
CNAB lansează licitația pentru un parc fotovoltaic în apropierea Aeroportului Internațional 'Henri Coandă'
28

77
Loteria Română: Peste 25.000 de câştiguri de peste 2,16 milioane de lei la tragerile loto de joi
77

103
SOCAR taie prețurile la pompă în ultimul weekend din februarie: Șoferii primesc până la 20 de bani reducere pe litru
103

10.048
Măsurile lui Ilie Bolojan încep să producă efecte serioase: Se întâmplă prima oară, după 7 ani
10.048

37
FOTO | ROMGAZ, pe val în 2025: Profitul sare de 3,34 miliarde lei și confirmă trendul ascendent
37

















Comentează