Dezvăluire ULUITOARE a Pentagonului: Unde au ajuns rămăşiţele trupeşti ale lui Abu Bakr al-Baghdadi, după raidul american

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 29-10-2019

Actualizat: 29-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Rămăşiţele trupeşti ale lui Abu Bakr al-Baghdadi au fost aruncate în mare după raidul militar american care l-a vizat pe liderul grupării Statul Islamic (SI) în Siria, au confirmat luni responsabili ai Pentagonului, citat de AFP şi Reuters, anunță AGERPRES.

Citește și: Victor Ponta reacționează după decizia privind votul pentru Guvernul Orban: E blat între PSD și PNL

Un responsabil citat de AFP, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului, nu a furnizat alte detalii privind această ceremonie de înhumare în mare care aminteşte de cea a lui Osama bin Laden din 2011, după moartea liderului Al-Qaida în urma unui atac al unei unităţi americane de elită la ascunzătoarea sa din Pakistan. Potrivit unor oficiali citaţi de Reuters, care nu au intrat nici ei în amănunte, a fost respectat ritul religios islamic la ceremonia de înhumare în mare.

"Tratamentul" aplicat rămăşiţelor trupeşti s-a făcut "de manieră adecvată", a declarat anterior presei la Washington şeful statului major al armatei americane, generalul Mark Milley.

Dată fiind natura violentă a morţii lui Baghdadi, care s-a aruncat în aer după descinderea soldaţilor americani, este improbabil ca armata SUA să fie urmat acelaşi proces ca în cazul lui Osama bin Laden în 2011.

Citește și: Neașteptat! Decizia luată de Rareș Bogdan .

În cazul fondatorului Al-Qaida, trupul neînsufleţit a fost transportat pe portavionul USS Carl Vinson. Cadavrul a fost spălat şi acoperit cu un cerşaf alb, iar apoi s-a citit din Coran în limba arabă înainte ca trupul să fie aruncat în mare.

Rămăşiţele lui Baghdadi au fost mai întâi transportate la o facilitate sigură pentru a confirma identitatea lui în urma examinării unei probe de ADN, a precizat Milley.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri