DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

DEZVĂLUIRI de la crima lui Alec Baldwin - Asistentul de regie de la westernul 'Rust' fusese concediat pentru un accident cu o armă

Reuters
Rust platou de filmare

Asistentul de regie care i-a dat lui Alec Baldwin arma responsabilă pentru moartea directoarei de imagine pe platourile de filmare săptămâna trecută fusese deja concediat de la un film anterior pentru un accident implicând o armă de foc, a aflat luni AFP de la o companie de producţie.

"Dave Halls a fost concediat de pe platoul + Freedom's Path + în 2019, după ce un membru al echipei a suferit răni uşoare când o armă a fost acţionată accidental", a declarat pentru AFP un producător al filmului respectiv, care nu a apărut încă pe ecrane.

"Halls a fost dat afară de pe platou imediat după focul de armă tras cu recuzita. Producţia nu a început să turneze din nou până când Dave a părăsit scena", a adăugat sursa, precizând că a fost făcut un raport scris în acel moment.

Pe platourile de filmare a westernului "Rust", Dave Halls i-a dat lui Alec Baldwin o armă presupusă goală pe care actorul a folosit-o pentru a repeta o scenă. O împuşcătură a avut loc accidental, omorând-o pe directoare de imagine Halyna Hutchins şi rănindu-l pe regizorul Joel Souza.

Potrivit The Wrap, un site specializat în divertisment care citează surse apropiate de filmările la "Rust", arma care a ucis-o pe Halyna Hutchins fusese folosită cu câteva ore mai devreme de membrii echipei pentru tir în cutii de conserve.

Regulile foarte stricte ale industriei cinematografice în acest domeniu interzic însă prezenţa muniţiei reale pe platoul de filmare, tocmai pentru a evita acest tip de accident.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.