Un ziar din Turcia a relatat joi că directoarea CIA, Gina Haspel, le-ar fi semnalat luna trecută oficialilor turci că agenţia are înregistrarea unei convorbiri telefonice în care prinţul moştenitor al Arabiei Saudite a dat instrucţiuni ca jurnalistul saudit Jamal Khashoggi să fie 'redus la tăcere', potrivit Reuters, scrie Agerpres.
Întrebat despre articol, un oficial turc a declarat pentru Reuters că nu are informaţii despre o astfel de înregistrare. Arabia Saudită a spus că prinţul moştenitor Mohammed bin Salman nu a avut cunoştinţă înainte de uciderea lui Khashoggi în consulatul saudit din Istanbul în urmă cu şase săptămâni.
"Se vorbeşte de o altă înregistrare", a scris jurnalistul Abdulkadir Selvi în cotidianul Hurriyet, spunând că presupusa discuţie telefonică ar fi fost între prinţul moştenitor şi fratele său, ambasadorul Arabiei Saudite la Washington.
"Se spune că şefa CIA, Gina Haspel, ar fi indicat asta în timpul vizitei sale în Turcia", a scris el, adăugând că au discutat despre Khashoggi, un critic al liderului de facto al regatului.
"Se spune că prinţul moştenitor a dat ordine ca Jamal Khashoggi "să fie redus la tăcere cât mai curând posibil", într-o convorbire telefonică ce a fost monitorizată de CIA, a adăugat el.
Khashoggia fost ucis în consulatul saudit din Istanbul la 2 octombrie, într-o operaţiune despre care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus că a fost ordonată de la cel mai înalt nivel al conducerii saudite.
După ce a oferit numeroase explicaţii contradictorii, Riadul a spus săptămâna trecută că Jamal Khashoggi a fost ucis, iar trupul său a fost dezmembrat după ce negocierile pentru a-l determina să se întoarcă în Arabia Saudită au eşuat.
DEZVĂLUIRI despre asasinarea jurnalistului saudit: CIA are înregistrări în care prinţul moştenitor al Arabiei Saudite a dat ordin să fie 'redus la tăcere'
Explorează subiectul
Articole Similare

264
Fraudă în cascadă cu banii pensionarilor: Două surori cu funcții-cheie, care au tras 'din pix' aproape 1,5 milioane de lei, scăpate prin prescripție
264

558
Unire cu miză mare în Hunedoara: două comune ar putea deveni una singură, dar decizia finală aparține oamenilor
558

820
O plajă cu nisip roz, de pe o insulă îndrăgită de români, ar putea deveni vedeta anului: a urcat pe locul 2 în topul mondial
820

1.821
Premieră la reforma companiilor de stat: Oana Gheorghiu anunță selecție publică pentru CA al Carpatica Feroviar România
1.821

2.994
Scandal la Uzina Mecanică Sadu. Angajații reacționează dur după declarațiile ministrului Apărării și acuză afirmații „false și defăimătoare”
2.994

736
Primăvara intră în forță. Meteorologii anunță temperaturi de aprilie și soare
736

2.721
Decizie în instanță pentru Horațiu Potra: 'Șeful mercenarilor', obligat la plată prin hotărâre judecătorească
2.721

3.768
Schimbare majoră cu parcările din București. Decizie care îi obligă pe șoferi să se adapteze rapid
3.768

7.590
Guvernul a modificat Legea pensiilor magistraților, fix înainte să intre în vigoare: S-a eliminat detaliul care risca să răstoarne tot
7.590

1.185
Bărbat arestat după ce ar fi preluat mașini pentru dezmembrare și nu a mai plătit proprietarii. Șapte persoane reclamă prejudicii
1.185

1.594
Volodimir Zelenski susține că războiul din Ucraina poate fi oprit până la finalul anului: 'Acum avem o şansă'
1.594

3.144
DOCUMENT | Lovitură în dosarul Ayahuasca: CCR respinge excepția ridicată de Gelu Oltean și Vanessa Youness. Articolul contestat rămâne în vigoare
3.144

4.806
Război total între PSD și USR: Controversatul personaj, care aruncă în aer coaliția de guvernare
4.806

















Comentează