DEZVĂLUIRI: Pentru cine ar fi intervenit la ANAF fostul ambasador al Olandei

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 01-04-2016

Actualizat: 01-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Omul de afaceri pentru care un ambasador a mers în biroul fostului şef al Fiscului, Gelu Diaconu, pentru a-i cere acestuia să deblocheze rambursarea de TVA într-un caz de evaziune, este cetăţeanul francez de origine libaneză Rami Ghaziri, asociat unic şi administrator al SC Agroli Group SRL Crevedia, care deţine şi firmele Agricola Crevedia şi Agricola Tărtăşeşti, au declarat surse oficiale pentru „Adevărul“.

Gelu Diaconu, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a scris joi pe blogul personal că un ambasador „periat“, care s-a opus intrării României în Schengen, l-a presat să deblocheze rambursarea TVA într-un caz de evaziune şi că, ulterior, a anunţat instituţiile abilitate. La întâlnirea care a avut loc în biroul fostului şef al ANAF au participat ambasadorul şi un om de afaceri, „un evazionist notoriu“, a precizat Diaconu. Tot joi, fostul premier Victor Ponta a scris pe Facebook că este vorba despre fostul ambasador al Olandei, Matthijs van Bonzel.

Un ambasador «periat» şi lăudat de presa progresistă a venit la mine în birou, însoţit de un om de afaceri din ţara pe care o reprezenta, un evazionist notoriu, presându-mă să dispun deblocarea rambursării TVA într-un caz de evaziune (circa 20 de milioane de euro), pe care îl aveam în instrumentare. La câteva minute după ce a ieşit din biroul meu am anunţat instituţiile abilitate. În zilele următoare, citeam iarăşi prin presă o serie de elogii aduse aceluiaşi ambasador, cunoscut în spaţiul public drept un adversar al intrării României în Schengen, exact de jurnaliştii care promovează valorile occidentale şi care îl dădeau ca exemplu de bune practici şi onestitate pe acest «amic» al concetăţenilor evazionişti”, a scris Diaconu pe pagina sa personală, deschisă recent.

Omul de afaceri libanez Rami Ghaziri se află în închisoare unde execută o pedeapsă de trei ani de detenţie la care a fost condamnat anul trecut pentru cumpărare de influenţă.

Fostul șef al ANAF, acuzații la adresa tehnocraților: 'România este trădată din nou'

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri