DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dezvăluiri ULUITOARE ale lui Nelu Tătaru: 'Angajații Spitalului Suceava refuzau să facă dușul obligatoriu la finalul programului sau să poarte echipamente'

Inquam Photos / Octav Ganea
Nelu Tataru

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, susţine că angajaţii spitalului Suceava refuzau să facă dușul obligatoriu la finalul programului sau să poarte echipamentele. El spune că nu au fost respectate circuitele epidemilogice, iar anchetele DSP au fost incomplete, anunță MEDIAFAX.

„După cum am mai spus, la Suceava ar trebui o încercare de manager interimar civil sau de ce nu, un management militar. Acolo, în Suceava a fost ceva deosebit. Tocmai pentru acest lucru mă gândesc și la toate focarele mai mici din țară. Nu vrem să mai avem o Suceava. Suceava a însemnat o serie de nereguli, plecând de la personal medical, plecând la Direcție de Sănătate Publică, la autorități locale, plecând de la pacienți care omiteau sau refuzau să răspundă la niște întrebări, plecând de la o situație care a fost luată în ușor, plecând de la nerespectarea în timp a circuiltelor epidemiologice, plecând de la anchete epidemiologice incomplete, care s-au terminat prin faptul că la un moment dat nu mai exista nici Direcție de Sănătate Publică”, a spus Nelu Tătaru.

Citește și: Violeta Alexandru nu își schimbă declarația privind dublarea alocațiilor și creșterea pensiilor

Ministrul Sănătății a adăugat că a fost necesară relocarea din alte zone a cadrelor medicale, în general din Iași și a trebuit să fie refăcută unitatea de primiri urgențe.

„În acest moment suntem în a doua săptămână de când există management militar, avem un secretar de stat, un general în rezervă care a rămas la Suceava. Se pare că după lungi reticențe personalul medical acceptă rigurozitatea militară, deși circuitele și tot ce însemna activitate medicală rămân pe civil și sperăm, eu știu, cam în două săptămâni să putem limita acest focar care este la Suceava. În ultima săptămână au fost tot mai multe reticențe, la tot ce însemna și testare și izolare și carantinare și participare la un circuit epidemiologic și un circuit care include inclusiv cazarea personalului în hoteluri din Suceava pentru a nu merge acasă să revină a doua zi infectați și dușul de la sfârșitul programului, pe care acum îl acceptă toată lumea. Era personal de la TESA care nici nu voia să poarte echipament de protecție și umbla prin tot spitalul. După dezordinile astea a trebuit la un moment dat să se facă un stop la ele și să intre într-un făgaș normal. Eu sper ca în două săptămâni spitalul din Suceava să devină un focar limitat, pentru că de la spital trebuie să începem și pe urmă comunitatea în întregime”, a mai spus Tătaru.

Citește și: Se dă liber la plecarea din țară! Ministerul Transporturilor va întocmi o procedură pentru grupurile de lucrători sezonieri care pleacă din România spre alte țări

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.