Premium
Continuă dialogul Basilica.ro cu fostul fotoreporter Gerard Gascuel, în prezent ieromonah la un schit din Munții Cevennes, Franța. Părintele spune cum și-a schimbat perspectiva asupra fotografiei, ce înseamnă arta fotografică și cum se împacă această pasiune cu viața monahală, scrie Basilica.ro.
Basilica.ro: Vi s-a schimbat perspectiva asupra fotografiei odată cu intrarea în viața monahală?
Pr. Ioan: Da și nu, s-a schimbat abordarea mea față de fotografie, s-a schimbat abordarea mea față de viață, s-a schimbat scopul vieții mele. Scopul de astăzi nu mai sunt eu. Scopul omului nu este umanul, scopul nu este supraomul, Scopul omului este Dumnezeu, divino-umanitatea! Desigur, angajamentul meu monahal a schimbat o mulțime de lucruri în viața mea, depinde doar de mine să le întrupez cu toată smerenia, cu multă dragoste și bucurie.
Un fotograf nu livrează doar o hârtie, el vrea să surprindă infinitul, să fixeze un moment, profunzimea mișcării. Dar dacă fotograful își deschide inima, primește în ea intimitatea persoanei. El obține atunci pe film o prezență, deoarece în spatele măștii se află chipul. Fotograful nu caută să facă fotografii într-o magie de laborator, ci el primește o fotografie într-o complicitate în care doar încrederea reciprocă este invitată.
Basilica.ro: Ați continuat să faceți poze chiar și după intrarea în viața monahală?
Citește și: Dominic Fritz, primarul Timișoarei, agent al serviciilor secrete germane? Legături ciudate
Pr. Ioan: Da, fac poze aproape în fiecare zi, le fac mereu în incinta mănăstirii pentru a arăta că frumusețea este mereu prezentă acolo. Pentru a depune mărturie despre frumusețe, este suficient să mergi în grădina ta pentru a fi uimit de natură, de măreția simplului. Pentru a arăta că fiecare clipă, fiecare fir de iarbă sunt unice. Îmi place să strig frumusețea în deșertul orașelor. Îmi place să mărturisesc despre Harul care mă locuiește despre Bucuria care mă însuflețește.
Într-o zi mă rugam sub un stejar și mi-am concentrat gândurile asupra unei frunze de stejar, dar după un timp am fost distras de frunza de alături, descoperind că era diferită de prima. M-am uitat la o a doua, la o a treia, la o sută… Am constatat că toate frunzele erau diferite între ele. În lume, există milioane de stejari, ceea ce înseamnă miliarde de frunze și fiecare este diferită, fiecare este unică. Care este secretul acestei experiențe?
Citește și: Rareș Bogdan îi ia apărarea lui Octav Bjoza: Florin Cîțu a greșit profund. Eu sunt nepot de deținut politic
Întrucât cunoșteam o frunză, puteam afirma că fiecare frunză este unică! Întrucât observasem cu atenție o frunză, puteam spune că fiecare dintre ele era diferită! Mi-am spus: pentru Dumnezeu fiecare frunză este unică, frunza dafinului, castanului, platanului, stejarului, salcâmului… fiecare este unică, fiecare fir de iarbă, fiecare piatră este unică. În acea zi am realizat că sunt singurul din lume care am acest chip. Dacă mă cunoașteți, mă veți recunoaște oriunde aș fi, la Paris, București, Ierusalim.
Mă ridic și părăsesc arborele pentru a împărtăși descoperirea mea cu părintele Serafim, părintele meu duhovnic, și îi spun: „Părinte, eu sunt unic în lume”. Părintele Serafim, fără să ridice capul din carte, îmi răspunde:
– Bietul meu copil, ești cu mult sub adevăr.
– Cum, vă spun că sunt unic în lume iar sfinția voastră îmi spuneți că sunt sub adevăr?
– Trebuie să adaugi: „de la începutul timpului până la sfârșit, niciun om nu va avea aceeași față ca a ta”.
Citește și: Video. Dr. Flavia Groșan, întâmpinată cu aplauze la Colegiul Medicilor!
Am fost tulburat de răspunsul lui, dar am putut să-l primesc. M-am dus la bibliotecă să consult un dicționar. În acel moment am trăit o dramă: era reprezentată acolo o frunză de stejar, dar nu era „a mea”. În acea zi am descoperit că știința oamenilor uniformizează, acolo unde Dumnezeu personalizează. Fiecare este fiul unic al lui Dumnezeu! Fiecare frunză este unică! Când spun că fiecare frunză este unică mă înșel, deoarece fiecare parte a frunzei este unică: sus, jos, față, spate, deasupra, dedesubt, dreapta, stânga. Fiecare parte a frunzei este diferită. Asta este ceea ce încerc să arăt, ca monah, prin fotografiile mele.
Basilica.ro: Considerați că fotografia poate reprezenta o perturbare a vieții monahale?
Citește și: Gheorghe Piperea a răbufnit la adresa lui Vlad Voiculescu: Ce joc face, totuși, acest Vlăduț?
Pr. Ioan: Da, dacă facem cadre largi, dacă furăm imagini, dacă nu respectăm sobrietatea, liniștea locului. Când eram fotograf am avut un aparat Leica, iar când m-am călugărit am cumpărat un aparat rusesc de 15 euro, focaliza de la 75 cm la infinit. Când fotografiam un călugăr la Muntele Athos, în Siria, în Țara Sfântă, în Egipt… acest mic dispozitiv crea o relație spontană, simplă, directă, caldă. Cu dispozitivele mele profesionale am pierdut intimitatea relației. Cu aparatul meu mic eram ca un copil care fotografiază un frate.
Am făcut multe fotografii care au fost expuse în muzee, în mai multe galerii din diferite țări. Un dispozitiv mic permite și el să facem fotografii frumoase, deoarece privirea fotografului este cea care contează. Putem stabili o relație de respect și crea o imagine de proximitate care să lase, prin această relație față către față, o amintire de neuitat.
Întrebarea dumneavoastră îmi permite să revin la monahism: călugărul nu este o ființă perfectă. Dimpotrivă, el este cel care se recunoaște pe sine ca păcătos, care măsoară în lacrimi distanța interioară care îl separă de Mirele ceresc. Călugărul nu fuge de lume, altfel ar fugi de el însuși. Într-o zi de mare libertate, el deschide vălul templului sufletului său, unde întrezărește strălucirea Luminii taborice. Această arsură, care nu are nimic imaginar, lasă o amprentă asupra lui, o nostalgie pe care nicio plăcere din lume nu o poate umple.
Între zidurile mănăstirii sale, călugărul nu este în afara lumii, ci în inima lumii, în afara timpului orizontal, înrădăcinat într-un prezent etern. Liber să plece, alege să rămână, liber să doarmă, priveghează din iubire, el vede fără ochi, ascultă tăcerea. Beat de Dumnezeu, el are o singură dorință: ca trupul lui să devină receptacolul viu al Duhului Sfânt. Asceza, lauda, mărturisirea gândurilor sunt mijloacele pe care le folosește pentru a-și purifica ființa. Ascultarea, sărăcia, fecioria în Duhul sunt cele trei jurăminte pe care le depune la îmbrăcarea hainei.
Citește și: Dominic Fritz, primarul Timișoarei, agent al serviciilor secrete germane? Legături ciudate
Basilica.ro: O pasiune precum fotografia poate fi obstacol către Dumnezeu?
Pr. Ioan: Trebuie să ne eliberăm de patima cea rea, nu de fotografie. O persoană căreia îi place prea mult ciocolata sau care fumează trebuie să se elibereze de dependența sa, nu să acuze țigara sau ciocolata. Patima ne poate face să-L uităm pe Dumnezeu. Niciun lucru nu poate fi un obstacol pentru adorarea lui Dumnezeu. Singurul lucru care-l ascunde pe Dumnezeu de mine sunt eu, eu pentru mine, tu pentru tine. Dumnezeu este prezent peste tot. El strălucește asupra celor drepți și asupra celor nedrepți, asupra celor bogați și asupra celor săraci.
Citește și: Rareș Bogdan îi ia apărarea lui Octav Bjoza: Florin Cîțu a greșit profund. Eu sunt nepot de deținut politic
Dumnezeu nu este acoperit, ci întunericul unei vieți sumbre este cel care Îl acoperă. Eu sunt cel care Îl acoperă pe Dumnezeu, închizând pleoapele ochilor mei, acoperindu-mi urechile, ferecându-mi inima pentru prezența divină. Dumnezeu este prezent peste tot, nimic nu-l poate masca. Singurul care Îl poate ascunde pe Dumnezeu sunt eu prin necurăția pe care mi-o provoacă patima mea.
Basilica.ro: Care este realizarea dumneavoastră cea mai importantă ca fotograf?
Pr. Ioan: Cel mai important lucru ca fotograf este să arăți frumusețea celor vii. Dar ce este frumusețea? Armonia, dreptatea, puritatea? Este mai ușor să vorbești despre asta pornind de la natură, care este o carte scrisă de Dumnezeu. „Veți găsi ceva mai mult în păduri decât în cărți. Copacii și pietrele vă vor învăța ceea ce niciun maestru nu vă va spune”, zice Sfântul Bernard.
Citește și: Video. Dr. Flavia Groșan, întâmpinată cu aplauze la Colegiul Medicilor!
De exemplu, grădinarul nu a creat roșia, salata, ridichea… grădinarul nu ar trebui să-și însușească ceea ce dă Dumnezeu. Grădinarul nu a creat legumele, nu a făcut cerul, pământul, soarele, ploaia, vântul…Grădinarul nu cultivă legumele, grădinarul cultivă pământul. El îndepărtează buruienile din mijlocul grădinii de legume, seamănă în funcție de anotimp, lună… Omul a moștenit pământul și Cuvântul lui Dumnezeu, iar de noi depinde să le facem să rodească prin roadele noastre, să le facem să se înmulțească prin lucrările noastre.
Grădina este pământul nostru interior pe care trebuie să-l curățăm, să-l pacificăm… Toate acestea rămân de purificat pentru a obține cea mai importantă realizare a existenței: dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.
Citește și: Gheorghe Piperea a răbufnit la adresa lui Vlad Voiculescu: Ce joc face, totuși, acest Vlăduț?
Basilica.ro: Există o fotografie perfectă?
Pr. Ioan: Nu aș spune că există o fotografie perfectă, dar Giulgiul din Torino este o imagine care arată chipul lui Hristos imprimat pe o pânză. Această imprimare urmează același procedeu ca și imaginea fotografică.
Suprafața imaculată a foii albe de hârtie fotografică nu este percepută de fotograf ca un obiect în sine, ci ca un spațiu gol, vid, mut… indiferent față de imaginea pe care o va dezvălui. Aceasta din urmă poate fi: frumoasă, violentă, senzuală, nereușită, fadă, explozivă, spirituală, sacră…Foaia albă de hârtie fotografică este un spațiu unit, plat, neutru, fără opoziție… Nu este vorba de o extenuare a suprafeței prin umplerea ei cu culori, forme, emoții, ci de deschiderea ei către contemplarea profundă în care fiecare particulă difuzează prin culoarea ei o lumină care spune: „Sunt aici”, o apariție care dă naștere la o adâncime dincolo de suportul de hârtie.
Basilica.ro: Care este cea mai frumoasă fotografie pe care ați făcut-o?
Pr. Ioan: Dar nu există cea mai frumoasă! Fiecare este cea mai frumoasă. La Muntele Athos un călugăr cere unui pescar: „Dă-mi, la prânz, cel mai frumos pește pe care l-ai prins”, pescarul îi răspunde: „Pentru Dumnezeu fiecare este cel mai frumos”, călugărul a fost transfigurat într-o clipă!
O simplă frunză dintr-un copac este o capodoperă. Noi suntem cei care punem o ierarhie între margaretă și crin. Pentru Dumnezeu fiecare este frumos. Cea mai frumoasă fotografie este cu siguranță următoarea!
Citește și: Dominic Fritz, primarul Timișoarei, agent al serviciilor secrete germane? Legături ciudate
Ieromonahul-fotograf Ioan
Părintele Ioan (Gérard) Gascuel s-a născut în 1947, în Cévennes. La 20 de ani începe să studieze fotografia la Școala Louis Lumière din Paris. Devine fotoreporter pentru diferite ziare și fotograf de modă și publicitate.
Simultan, cercetează metamorfozele chipurilor umane și organizează expoziții personale de fotografie la Paris, în muzee din Franța și la festivaluri de peste hotare (Japonia, Canada, SUA).
Citește și: Video. Dr. Flavia Groșan, întâmpinată cu aplauze la Colegiul Medicilor!
În 1983, în urma unei călătorii în Sfântul Munte decide să devină monah. Este trimis la Mănăstirea Sf. Sava din Țara Sfântă, unde rămâne mai mulți ani.
În 1993, fondează o asociație a artiștilor creștini, iar în 1996, se retrage la Schitul Saint Foy și este hirotonit preot la Catedrala Sf. Alexandru Nevski din Paris în 2006.
Este autorul mai multor albume de fotografie și redactorul unei reviste de artă sacră.
Citește și: Rareș Bogdan îi ia apărarea lui Octav Bjoza: Florin Cîțu a greșit profund. Eu sunt nepot de deținut politic .
