Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Diana TUȘA: Este absolut necesară reconfigurarea serviciilor sociale care să reflecte nevoile declarate ale tinerilor

tineri

În cadrul reuniunii Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate şi dezvoltare durabilă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) care are loc la Lisabona, doamna deputat Diana Tuşa, membră a Delegaţiei Parlamentului României la APCE și a Comisiei APCE, a avut o intervenţie în cadrul dezbaterii cu tema „Abordarea nevoilor de sănătate ale adolescenților din Europa”.

Cu această ocazie, doamna deputat a subliniat faptul că deși adolescenții au o sănătate stabilă, aceștia mai au în același timp şi nevoi specifice care sunt rezultatul schimbărilor fizice, emoționale și mentale apărute în timpul pubertății și nu numai: „unii tineri sunt deosebit de vulnerabili din cauza factorilor sociali și a factorilor care includ handicapul, etnia, sexul și sexualitatea”, a mai adăugat domnia sa.

Problemele de sănătate ale adolescenților nu sunt izolate și ar trebui tratate ca procese de dezvoltare într-un cadru de viață. Adolescența reprezintă „o perioadă dinamică de dezvoltare cognitivă și fizică”, a subliniat parlamentarul român şi totodată, că aceasta poate contribui în mod pozitiv la oportunități și la realizări, dar poate în același timp deveni cauza unor experiențe care pot provoca probleme în prezent și în viitor.

În intervenția sa, doamna deputat a precizat că este important ca adolescenților să li se ofere ocazia de a înțelege influențele asupra sănătății lor și de a fi încurajați să dezvolte abilități de luare a deciziilor și a respectului de sine pentru a face față presiunilor adverse, pentru a utiliza informații și a accesa un ajutor adecvat. Totodată, „ținând cont de importanța următoarelor principii enunțate de Consiliul Europei în ceea ce privește asistența medicală pentru copii - participarea, promovarea, protecția, prevenirea și furnizarea - trebuie reconfigurate serviciile sociale care să reflecte nevoile declarate ale tinerilor”, a concluzionat doamna Tușa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.