DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dică: Ne-a trecut glonţul pe la ureche, dar e bine că am avut încredere că putem să ne calificăm

www.gsp.ro
Nicolae Dică

Tehnicianul echipei FCSB, Nicolae Dică, a declarat, joi seară, după calificarea în play-off-ul Ligii Europa, că formaţiei bucureştene i-a “trecut glonţul pe la ureche”, însă este bine că a fost încrezătoare că poate accede în faza următoare, relatează news.ro

“Ne-a trecut glonţul pe la ureche, dar bine că am avut încredere, că am crezut că putem să ne calificăm. Este normal să fie veselie, mai ales că am reuşit să câştigăm în minutul 93. Minusul este că pe faza defensivă le-am dat celor de la Split ocazia să ducă mingea. Dar sunt lucruri bune pe care le-am făcut mai ales în repriza a doua pe faza ofensivă, Puteam să marcăm mai multe goluri”, a spus Dică la ProX.

El a vorbit şi despre faptul că Nedelcu a fost rănit de un obiect aruncat din tribună şi a subliniat că l-a bucurat faptul că la meci au fost prezenţi mulţi fani. “Am avut acel incident din păcate, dar mă bucur că suporterii au venit în număr mare la meci şi băieţii i-au răsplătit cu această victorie”.

Dică a spus că următoarea adversară, Rapid Viena, este o echipă bună, pe care urmează să o analizeze. “Rapid Viena este o echipă bună, după meciul cu Sepsi mă voi uita la jocurile lor. Ne vom juca şansa şi vom da totul, cum am făcut şi astăzi, ca să ne calificăm”.

Formaţia FCSB s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după ce a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa Hajduk Split, în manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa, partidă la care Harlem Gnohere a marcat ultimul gol în minutul 90+3. În tur, scorul a fost 0-0.

Joi seară, au marcat Gnohere ’55 (penalti), ‘90+3 pentru FCSB şi Said ’81 pentru Hajduk.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.