Digi Communications și-a ajustat în creștere rezultatele la nouă luni din 2017 și 2018, conform datelor anunțate miercuri pe Bursa de Valori București (BVB), potrivit mediafax.
Citește și: Consultanții au apăsat butonul de panică în PNL / SURSE
Compania a obținut un profit net de 20,9 milioane de euro, în perioada ianuarie - septembrie 2018, arată datele ajustate și publicate miercuri, cu două milioane de euro mai mult decât anunțase la data de 14 noiembrie 2018.
În plus, compania a obținut, în aceeași perioadă, venituri de 756,36 milioane de euro, cu 4,3 milioane de euro peste cele anunțate anterior, iar noua EBITDA din aceeași perioadă este cu 0,4 milioane de euro mai ridicată, până la 233,26 de milioane de euro.
În schimb, datoriile companiei din primele nouă luni ale anului trecut au fost reduse cu aproape 2,5 milioane de euro, până la 407,5 milioane de euro.
Îmbunătățirea rezultatelor din 2018 a provenit din: recunoașterea unor certificate verzi (4,323 milioane de euro); reevaluarea valorii juste a activelor financiare derivate (3,563 milioane de euro); cheltuielile suplimentare cu impozitul pe profit amânat aferent ajustărilor înregistrate (1,092 milioane de euro); reclasificarea unor provizioane din contul de datorii comerciale (2,495 milioane de euro); recunoașterea unui provizion suplimentar în legătură cu litigii în curs (4,729 milioane de euro) și reclasificarea în altă linie din contul de datorii comerciale (2,495 milioane de euro); impactul asupra capitalurilor propria atribuite deținătorilor societății mamă (1,928 milioane de euro) și deținătorilor fără drept de control (133.000 de euro), ca urmare a ajustărilor înregistrate mai sus.
Profitul net al Digi Communications pentru primele trei trimestre ale anului 2017 a fost crescut cu 13,89 de milioane de euro, până la 58 de milioane de euro, ca urmare a noilor ajustări.
Veniturile din aceeași perioadă au fost majorate cu 3,26 milioane de euro, până la 687,33 milioane de euro, iar EBITDA cu 2,33 milioane de euro, la 224 de milioane de euro.
Ajustările din 2017 au fost făcute după: recunoașterea de certificate verzi amânate (3,264 de milioane de euro); recunoașterea de cheltuieli în legătură cu Planul de Opțiuni de Acțiuni la nivel de Grup (0,927 de milioane de euro); reevaluarea valorii juste a activelor financiare derivate (14,423 milioane de euro); cheltuieli suplimentare cu impozitul pe profit amânat aferent ajustărilor înregistrate (2,87 milioane de euro).
Comentează