Procurorii DIICOT Timişoara au formulat, deja, o solicitare la Tribunalul Timiş de prelungire a arestării pentru cei din lotul "Motorina CFR", aflaţi în diferite forme de reţinere, din luna aprilie, întrucât termenul urmează să le expire inculpaţilor pe data de 14 mai.
În urmă cu o lună au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile toţi liderii grupului infracţional, respectiv, gestionar-şef Borza Gheorghe, contabila-şefă Silaghi Florina, liderul de sindicat Boloş Ioan Irimie şi Martin Liviu, administratorul societăţii comerciale, iar sub arest la domiciliu au fost puşi directorul Depoului, Jigoria Cristian, adjuncta Depoului, Apostol Alina, şi agentul de la Poliţia TF, Nanu Ilarie.
Luni, Tribunalul Timiş au acceptat solicitarea formulată de Jigoria Cristian "de a părăsi domiciliul în perioada 22 mai (ora 21.00) - 24 mai (ora 10.00), pentru a se deplasa pe raza municipiului Bucureşti, la sediul Tribunalului Bucureşti", în timp ce pentru Apostol Alina pronunţarea în acelaşi sens a for amânată "pentru a se emite adresa către Depoul Timişoara", au precizat surse judiciare ale instanţei judeţene.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, începând cu anul 2010 până în prezent, la nivelul Depoului de Locomotive Timişoara "s-a constituit şi a acţionat un grup infracţional organizat, având ca scop însuşirea şi sustragerea combustibilului din gestiune, în baza unui plan infracţional foarte bine conceput, cu roluri clar definite pentru fiecare dintre membrii grupării. Grupul infracţional organizat s-a constituit în jurul persoanelor cu atribuţii de conducere, organizare şi control din cadrul instituţiei, suspecţii având sarcini şi roluri clar definite în cadrul grupării".
Procurorul şef al DIICOT Timişoara, Alex Florenţa, explica pentru AGERPRES că "valorificarea propriu-zisă a motorinei sustrase se făcea prin două modalităţi, pentru cantităţile mici se încărca în diferiţi recipienţi şi pleca". "Pentru cantităţile mai mari, în incinta depoului era amenajat un spaţiu care aparţine tot CFR, dar care fusese dat în folosinţă fără niciun contract în sine, unei societăţi care-şi amplasase o pompă în incinta spaţiului respectiv. O conductă artizanală improvizată lega rezervoarele propriu-zise ale CFR, în care depozitau cantitatea de combustibil pe care reuşeau să-l sustragă şi se vărsa prin această conductă în staţia tip PECO din spaţiul artizanal, unde noaptea veneau tot felul de tiruri de la societăţi, încărcau motorina cu care plecau mai departe. Acolo s-a muncit, nu glumă", preciza procurorul Alex Florenţa.
Potrivit acestuia, suspecţii puneau în locomotive o cantitate de combustibil care le ajungea pentru efectuarea cursei, dar în actele întocmite treceau cantităţi mai mari. "Cu un debimetru şi cu sprijinul laboranţilor din instituţie, se jongla la cantităţile de motorină, astfel încât în locomotivele care plecau în curse se vărsa o cantitate concretă care le ajungea pentru efectuarea cursei, iar în actele întocmite se treceau cantităţi mai mari. Diferenţa de cantitate, în actele în fals întocmite, era jonglată, prin intermediul conducerii sucursalei, şefi de unitate, adjunctul şefului de unitate, gestionarul-şef, după anumiţi parametri, calcule, astfel încât ei să se acopere în gestiune şi să pară totul în regulă", arăta şeful DIICOT Timişoara.
DIICOT le-a pus gând rău celor din lotul 'Motorina CFR'
București
12°C
Articole Similare

0
FOTO Accident cu victime în Mehedinți: O mașină s-a făcut praf
0

3.369
Incendiu în Sectorul 3 - Medic cunoscut înjunghiat, moarte "ascunsă" în flăcări / Anchetă de proporții în București
3.369

9
Activităţi de Ziua Conştientizării Autismului: aproximativ 400 de copii cu această tulburare, în evidenţele DGASPC
9

23
Amenzi şi plângere penală în domeniul jocurilor de noroc: peste 50.000 de persoane, autoexcluse la nivel naţional
23

1.297
Început de aprilie cu avertizare ANM pentru toată țara / Prognoza meteo pentru București
1.297

17
FOTO Incendiu într-un bloc din Petrila, județul Hunedoara: zeci de persoane au fost evacuate
17

28
Avertizare hidrologică: Cod portocaliu de inundații pe râuri din Iași
28

23
Program schimbat pe cablu la Sinaia. Schiorii, nevoiți să-și ajusteze planurile în timpul săptămânii
23

32
Demograful Vasile Ghețău scrie despre tabloul demografic al României în anul 2025: 'O scădere naturală a populației de 94 mii locuitori'
32

70
Demograful Vasile Ghețău: '12,5 milioane de locuitori și-au schimbat domiciliul în anii 1990-2024. De unde și unde au plecat'
70

24
Mai multe cartiere din Piatra-Neamţ riscă să rămână fără apă. Care este cauza
24

1.196
Protest în Valea Jiului - Minerii s-au blocat în subteran, au fost conviniși cu greu să iasă
1.196

26
Demograful Vasile Ghețău vorbește despre demografia la răscruce din SUA: 'Între declin natural și criza imigrației'
26
















Comentează