Premium
Directorul Centrului Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor din România, Ramona Ceamuru, a explicat într-un interviu pentru AGERPRES că aşa-zisa criză a antrenorilor români nu este neapărat la nivel numeric, ci mai degrabă este provocată de un cumul de factori, printre care şi lipsa de experienţă a tehnicienilor de azi de a lucra cu sportivi "cu frigiderele pline". Astfel se ajunge la comparaţii constante cu perioada comunistă, când România dezvoltase un sistem performant de a lucra cu sportivi "cu frigiderele goale".
"Noi suntem o naţiune care, spun eu, avem o genă pentru performanţă, dar, atenţie, am fost învăţați să lucrăm cu sportivii care aveau frigiderul gol, iar în prezent nu ştim cum să lucrăm cu cei care au frigiderul plin", afirmă oficialul CNFPA.
Iar acest "frigider" trebuie privit ca o metaforă, pentru că în el încap acum, la grămadă, o sumedenie de tentaţii ale sportivilor cărora tehnicienii trebuie să le facă faţă. Ramona Ceamuru consideră că sportul românesc nu duce neapărat lipsă de antrenori, ci mai degrabă lipseşte calitatea tehnicienilor aflaţi pe piaţă. Sunt antrenori blazaţi, obişnuiţi cu traiul bun asigurat de un "post de titular" de pe care e greu să fie "detronaţi".
"Sunt cazuri de antrenori cu o vocaţie extraordinară care s-au reorientat către domenii mai bine remunerate şi alţii care au rămas în sistem, deşi nu aveau vocaţie. Pentru că şi sistemul este de aşa natură, ai intrat în sistem şi nu te mai mişcă nimeni de acolo din moment ce ai devenit titular pe un post. Despre acei antrenori este vorba, despre cei intraţi în sistem şi care nu produc, acolo trebuie regândită toată povestea", afirmă Ramona Ceamuru.
Meseria de antrenor presupune, în opinia directorului CNFPA, vocaţie fără de care "nu poţi ajunge la un nivel înalt", dar şi consecvenţă în studiu, pentru că sportul este un domeniu într-o continuă evoluţie.
Ramona Ceamuru a explicat şi de ce şcoala românească de antrenori este superioară multor alte sisteme de învăţământ în domeniu din străinătate. Referitor la tehnicienii străini care au pătruns în număr destul de mare în sportul românesc în ultima perioadă, ea i-a remarcat pe italianul Antonio Colamonici, coordonatorul loturilor naţionale de canotaj, şi pe spaniolul Xavi Pascual, selecţionerul naţionalei de handbal masculin a României şi antrenorul echipei Dinamo.
Dintre cursanţii Centrului Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor, 25% sunt sportivi de performanţă, cu rezultate la Jocurile Olimpice, campionate europene sau mondiale. Dar şi aceştia au nevoie de un sistem de formare, "pentru că a fi un sportiv de mare performanţă nu este egal cu a fi un bun antrenor, sunt lucruri diferite".
Ar trebui regândite, în opinia Ramonei Ceamuru, şi obiectivele de performanţă stabilite în sportul juvenil, succese care "nu ne ajută ca naţie" în niciun fel de vreme ce majoritatea sportivilor se pierd până ajung la seniorat. Dar şi sistemul de salarizare al antrenorilor, unul la un nivel scăzut, ar trebui revizuit, pentru a putea revigora sportul românesc.
AGERPRES: Cum vedeţi dumneavoastră situaţia tehnicienilor în sportul românesc, se poate vorbi de o criză a antrenorilor?
Ramona Ceamuru: Eu cred că această criză este mai degrabă în sport, nu neapărat la nivelul tehnicienilor, şi ea se răsfrânge la nivelul antrenorilor. Din păcate, în tot ceea ce a însemnat tranziţia aceasta din anii '90 încoace, sportul nu a reprezentat o prioritate pentru Guvernul României, bugetul a fost tot timpul şubrezit, fiecare etapă din această tranziţie a dus la reducere de posturi, la comasare de posturi. Între timp, legislaţia s-a schimbat, au fost perioade în care antrenori pregătiţi profesional au fost eliminaţi din sistem, dar asta este cu totul altă discuţie.
AGERPRES: Dar credeţi că lipsa tehnicienilor ar putea fi una dintre cauzele principale ale rezultatelor slabe ale sportivilor din ultimii ani?
Ramona Ceamuru: Eu cred că trebuie regândit tot sistemul acesta al sportului, pentru că nu neapărat lipsa tehnicienilor duce la rezultate proaste. Eu nu aş putea spune că suntem într-o lipsă de tehnicieni, ci mai degrabă lipseşte calitatea oamenilor de pe piaţă şi acest lucru îşi spune cuvântul asupra a ceea ce se întâmplă în domeniul sportiv. Nu cred că suferim atât de mult din punct de vedere numeric. Sunt foarte multe situaţii în care antrenorii ajunşi pe piaţă sunt într-o autosuficienţă, nu sunt preocupaţi de formarea lor continuă, de perfecţionare, cumva apare o înlănţuire.
AGERPRES: Care sunt principalele calităţi pe care ar trebui să le aibă un tehnician în sportul de mare performanţă, un antrenor care îşi respectă profesia?
Ramona Ceamuru: Eu, în primul şi în primul rând, aş pleca de la vocaţie, pentru că discutăm despre o calificare axată pe asta. De altfel, aţi văzut că există o tendinţă pe piaţă, astfel încât foarte mulţi se orientează către discipline comerciale, către discipline care prind la public, şi nu neapărat către vocaţie. Şi în special către partea de iniţiere, acolo unde, atenţie, se percep taxe. În prezent nu prea mai ai unde să te duci să practici un sport fără un cost suplimentar al acestei activităţi. Dacă te duci într-o şcoală, o să vezi că terenul de sport este închis, nu mai e acces ca înainte. Ca să revenim, dacă nu ai vocaţie şi înclinaţie, nu cred că poţi să ajungi la un nivel înalt. Parcursul este lung şi anevoios, dar făcut corespunzător poţi avea şi satisfacţie, chiar dacă nu în primă fază. Dacă ne vom ghida după partea financiară, nu. Şi cu cursanţii noştri avem aceleaşi discuţii, dacă te vei ghida în viaţă în ideea că te vei îmbogăţi, nu vei avea cum să o faci, dar pe parcurs, şi cu rezultate, şi prin experienţă profesională dobândită, da, ajungi să devii şi un tehnician cu renume.
AGERPRES: E nevoie şi de un studiu aprofundat pe parcursul desfăşurării activităţii?
Ramona Ceamuru: Niciun antrenor nu ar trebui să se oprească din studiu. În România nu există în momentul de faţă niciun sistem de formare profesională care să îţi pună piedici, deci orice candidat poate ajunge la finele acestui proces, dar odată ce ai intrat pe piaţă, aceasta este selectivă, dacă nu vei fi preocupat de formarea ta profesională, de perfecţionare, pentru că discutăm de o ştiinţă care este într-o continuă mişcare, piaţa devine selectivă şi vei fi eliminat. Eu vă spun sincer, pentru copiii mei nu caut Steaua, Dinamo sau alte cluburi importante, eu caut omul care sfinţeşte locul. Perfecţionarea ta profesională trebuie să primeze.
AGERPRES: În ceea ce-i priveşte pe foştii sportivi, putem spune că se mai îndreaptă ei către meseria de antrenori?
Ramona Ceamuru: Da, putem spune că din cei care accesează cursurile CNFPA, cam 25% sunt sportivi de mare performanţă. Şi când spun sportiv de mare performanţă, mă refer la cei care au locurile 1-6 la Jocurile Olimpice, sau 1-3 la campionate europene, mondiale, de cadeţi, juniori, tineret, seniori. Avem cam în fiecare serie 25% astfel de sportivi.
AGERPRES: Credeţi că foştii sportivi de performanţă sunt avantajaţi în această meserie?
Ramona Ceamuru: Pot fi avantajaţi, deşi nu se mai întâmplă ca în trecut. Şi am observat asta şi în unele state europene, în Italia spre exemplu, care au renunţat la a oferi din start unui sportiv de mare performanţă carnetul de antrenor, şi au început să îi introducă într-un sistem de formare. Şi eu sunt de acord cu această introducere într-un sistem de formare, pentru că a fi un sportiv de mare performanţă nu este egal cu a fi un bun antrenor. Sunt lucruri diferite. În cadrul instituţiei noastre, îi apreciem mai tare pe aceia care sunt admişi şi consideră că nu ştiu nimic, decât pe cei care vin şi spun că 'eu am avut rezultate de top, nimeni nu mai are ce să mă înveţe în domeniu'. Suntem într-un domeniu care este într-o continuă schimbare şi trebuie să fim în permanenţă updataţi şi la curent cu ceea ce se întâmplă. A fi sportiv de mare performanţă, da, te ajută să observi mai bine anumite lucruri, poţi să vii cu alte indicaţii, dar nu se poate pune semnul egal cu a fi antrenor.
În plus, lucrul cu generaţiile actuale este mult mai dificil. Noi suntem o naţiune care, spun eu, avem o genă pentru performanţă, dar, atenţie, am fost învăţaţi să lucrăm cu sportivii care aveau frigiderul gol, iar în prezent nu ştim cum să lucrăm cu cei care au frigiderul plin. Ne aflăm într-o astfel de situaţie, care este destul de complicată. Altfel, ar trebui să umblăm un pic la obiectivul acesta de performanţă la vârste mici. Pentru că ne grăbim să raportăm rezultate la 10-12-14 ani şi apoi nu mai auzim de acei sportivi. E adevărat, antrenorul rămâne cu acele rezultate, dar cu ce ne ajută ca naţie? Nu ne ajută deloc. Mi-aş dori să nu mai grăbim aceşti sportivi, să nu mai facem specializare timpurie, mi-aş dori să introducem obligativitatea practicării unor ramuri de sport.
Eu vă spun sincer că dacă am introduce în şcoli atletismul, nataţia şi i-am pune să facă şi un sport de contact, eu vă asigur că orice copil care ar trece prin aceste ramuri de sport ar fi în stare să fie direcţionat către orice altă ramură de sport după aptitudinile lui. Trebuie regândit sistemul. Cândva, pe vremuri, până în anii '90, sportul a fost o prioritate naţională, iar acum este lăsat la şi altele. Uitaţi-vă când se fac bugetele unde este agenţia sau ministerul până acum. Este ultimul, este primul din coadă, şi nu aveam cum să scoatem capul. Uitaţi-vă la remuneraţia antrenorului, uitaţi-vă că antrenorul a devenit cumva jobul de timp liber. De ce? Pentru că această meserie nu îţi asigură traiul de nivel mediu al unei familii tradiţionale.
