Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Din RECHIZITORIUL DNA: Cum stabilea Darius Vâlcov MITA

darius valcov catuse

Darius Vâlcov a stabilit cuantumul mitei primite timp de trei ani de un angajat al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt, potrivit rechizitoriului prin care fostul ministru al Finanţelor a fost trimis în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt pentru instigare la dare şi luare de mită.

Conform documentului remis vineri la solicitarea AGERPRES, Eduard Cincu, funcţionar public în cadrul OCPI Olt, trimis în judecată pentru luare de mită în firmă continuată, a primit lunar câte 1.000 lei, în perioada ianuarie 2012 - martie 2015, pentru efectuarea unui act ce intra în atribuţiile sale de serviciu, respectiv avizarea documentaţiei cadastrale întocmită de către angajaţii societăţii Millenium Topographica SRL, controlată de Vâlcov.

Citește și: Veste bună în tenisul românesc! A rămas însărcinată

"Inculpatul a săvârşit infracţiunea în modalitatea determinării mediate, indirecte, prin intermediul numitului Bărbulescu Daniel-Ionuţ, transmiţând decizia sa de a fi cooptat un funcţionar din cadrul OCPI Olt, încât societatea să nu înregistreze multe respingeri ale documentaţiilor cadastrale, indicând şi persoana care trebuia contactată spre realizarea scopului său-directorul OCPI Olt, pentru ca acesta să desemneze un funcţionar capabil să ajute SC Millenium Topographica SRL, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan stabilind nu numai faptul că acesta să primească o sumă de bani, dar fixează şi cuantumul acesteia, aspecte ce sunt transmise mai departe de către numitul Bărbulescu Daniel Ionuţ inculpatului Cincu Eduard, în cadrul unei întâlniri, astfel încât inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a acţionat cu intenţia directă de a da bani necuveniţi funcţionarului public în legătură şi în scopul îndeplinirii de acte ce intră în atribuţiile sale de serviciu, în condiţiile în care investiţia financiară privind societatea de cadastru îi aparţinea, realizându-se astfel elementele circumstanţiale ale infracţiunii de instigare la luare de mită", se arată în rechizitoriu.

Citește și: Simona Halep dă lovitura! Și-a deschis o nouă afacere

Conform aceleiaşi surse, cuantumul sumei plătite lunar lui Eduard Cincu, subinginer cadastru la OCPI Olt, a fost stabilit tot de Darius Vâlcov. Banii respectivi nu erau evidenţiaţi în actele contabile, pentru a se crea o aparenţă de legalitate a plăţilor fiind înregistraţi la servicii de instruire profesională.

Pe lângă Vâlcov şi Cincu, în dosar au mai fost trimişi în judecată Mircea Dogaru, jurist la o firmă de cadastru, dar şi Elena Marinela Calotă-Sălcianu, administrator al SC Millenium Topographica SRL, ambii pentru dare de mită în formă continuată.

Citește și: Minodora a rupt tăcerea după moartea Denisei! Nu s-a mai putut abține

Procurorii mai arată că au dispus clasarea cauzei în ceea ce priveşte fapta de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, "întrucât aspectele faptice evidenţiate pe parcursul urmăririi penale se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, infracţiune de corupţie menţionată şi prin actul de sesizare, nefiind întrunite condiţiile reţinerii şi a unei alte infracţiuni, asimilate infracţiunilor de corupţie, pentru aceeaşi situaţie faptică rezultată din coroborarea probatoriului cauzei, respectiv abuzul în serviciu".

De asemenea, în cazul fostului deputat Daniel Bărbulescu, procurorii au dispus declinarea cauzei către DNA.

Citește și: De tot râsul! Mircea Badea, ironie fără precedent la adresa lui Dragnea și a șefei DNA. Vezi aici cum arătau cei doi în tinerețe

"Având în vedere că pe parcursul administrării probatoriului cauzei au fost relevate activităţi faptice de corupţie, existând suspiciunea că la săvârşirea acestora a participat şi numitul Bărbulescu Daniel Ionuţ, acesta având şi calitatea de avocat în cadrul Baroului Olt, se va dispune disjungerea cauzei şi declinarea materialului disjuns spre competenta soluţionare a cauzei, personală şi materială, în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Craiova (...) sub aspectul posibilei săvârşiri de către acesta a infracţiunilor de instigare la dare de mită (...) şi de instigare la luare de mită", se precizează în rechizitoriu.

Citește și: ATENȚIE! S-a publicat lista produselor din România care prezintă diferențe față de cele comercializate în UE .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.