Diplomat american: SUA poate recurge chiar şi la arma nucleară

Autor:

Publicat: 23/05/2014 09:51

Parcursul său remarcabil prin sferele puterii de la Washington este presărat cu numiri la Externe, Pentagon şi Casa Albă, în aceasta din urmă, în administraţia Bush Jr., ca membru al grupului de consilieri pentru securitate naţională al vice-preşedintelui Cheney. La Pentagon, el a fost, din 1990 pînă în 1993, consilier al ministrului-adjunct pe probleme ruseşti şi est-europene, cariera sa culminînd în perioada 2005--2009, cînd a funcţionat ca ministru-adjunct pentru strategie politică, numărul trei în ierarhia civilă a Pentagonului, scrie rfi.ro. În Ministerul de Externe Eric Edelman a început în 1980 şi a urcat treptele ierarhiei, de la asistent special al ministrului şi director de departament, la şef de misiune la Praga şi apoi ambasador în Finlanda şi Turcia. E.E: M-am ocupat de problematica americano-rusă pe mai tot parcursul carierei mele, de la începutul anilor 1980, cînd am lucrat în Departamentul Uniunea Sovietică din Ministerul de Externe condus de George Schultz. Relevant aici este că de mai bine de 20 de ani, de la finele Războiului Rece, administraţii americane, succesive, indiferent de culoarea lor politică, au pornit de la premiza că Rusia trebuie să fie un partener într-o Europa reîntregită şi liberă, esenţialmente un generator, nu un consumator de siguranţă. Din iarna anului trecut/primăvara acestui an însă, de cînd Rusia a adoptat linia ştiută în criza ucrainiană, şi cu deosebire în Crimeea, acea premiză şi-a pierdut complet valabilitatea. Rep: Se speculează des în aceste zile că istoria regiunii ar fi fost alta dacă linia trasată de administraţia Bush, de integrare rapida a Ucrainei şi Georgiei, ar fi fost urmată. E.E: Se poate afirma că, din păcate, la Conferinţa NATO la vîrf de la Bucureşti, în 2008, lucrurile au ieşit cum nu se poate mai rău pentru Georgia şi Ucraina. Declaraţia finală nu le-a oferit un parteneriat, dar a precizat răspicat că ele vor fi, în viitor, membre NATO. Preşedintele-premierul-iar preşedintele Putin şi conducerea de la Kremlin n-au văzut declaraţia cu ochi buni, iar ţările în cauză nu s-au ales cu acele legături tangibile cu NATO care ar fi putut să descurajeze comportamentul rusesc agresiv la care am fost martori în 2008 în Georgia şi, mai recent, în Ucraina. Rep: În luna martie anul curent aţi semnat, împreună cu alţi 55 de foşti demnitari şi experţi în politica externă, o scrisoare deschisă în care-i cereţi preşedintelui Obama să suplimenteze şi să întărească prezenţa convenţională, capacitatea defensivă în general, în puncte cheie ale dispozitivului NATO, ca recunoaştere a faptului că Rusia a nesocotit prevederile Tratatului de Bază din 1997. Solicitaţi de asemenea extinderea rotaţiilor militare în Georgia şi înlesnirea integrării unor ţări limitrofe Rusiei precum Ucraina şi Finlanda. Este înţeleaptă această escaladare? E.E: Nu e o escaladare, e recunoaşterea unei realităţi noi, un mesaj limpede către Putin că, dacă o ţine tot aşa, reacţia va fi dură şi imediată. Pînă acum, NATO caută parteneriat, nu vrajba cu Rusia. A devenit clar însă că ne îndreptăm spre un alt tip de relaţie, şi în lumina acestui fapt mi se pare oportună regîndirea posturii defensive pe care alianţa în ansamblul său trebuie s-o adopte. Primele trei extinderi ale pactului nord-atlantic, în 1997, 2002, şi 2004 s-au bazat pe "contextul securitar existent şi previzibil", ca să cităm aproape ad-litteram din textul Tratat-ului de Bază Rusia-NATO parafat în 1997. În consecinţă, pe baza condiţiilor existente atunci s-a considerat că nu e nici necesar nici util să fie amplasate pe poziţii avansate arme nucleare şi forţe combatante convenţionale. Consider absolut legitim ca alianţa să-şi pună întrebarea dacă aranjamentul din 1997 mai este potrivit astăzi, după acţiunile ruşilor în Ucraina. Răspunsul mi se pare simplu: NU. Rep: Şi care este pasul următor? Vicepreşedintele Biden, şi înainte secretarul-general NATO, au dat asigurări, la Bucureşti, că alianţa este solidă, că ţările membre din vecinătate n-au de ce să se teamă. Are pactul nord-atlantic capacitatea să apere aceste ţări dacă Putin nu-şi pune frîu poftelor anexioniste, de refacere a imperiului sovietic? E.E: Cred că pactul militar posedă, graţie avuţiei membrilor săi, capacitatea de a contracara orice ameninţare din exterior. Să nu uităm că Articolul 5 referitor la apărarea colectivă impune SUA obligaţia de a recurge, în cazuri extreme, chiar şi la arma nucleară. Acest potenţial intimidant a constituit o componentă importantă a angrenajului defensiv NATO în perioada Războiului Rece şi mi-e teamă că are, din păcate, toate şansele să redevină actual. Cred că nu există nici un motiv ca o ţară europeană să pună la îndoială faptul că SUA şi restul aliaţilor le vor sări în ajutor în caz de nevoie. NATO este în fond cea mai reuşită alianţă din istoria omenirii. Rep: Dar merită Ucraina? Merită să împingem conflictul cu Rusia pînă la marginea prăpastiei nucleare pentru o ţară mult prea divizată şi coruptă care, spun unii, a fost deja abandonata în 2008, cînd a fost lăsată în afara alianţei? E.E: Cred că Ucraina e importantă din cîteva motive. Pretextul lui Putin cînd s-a lansat în aventura ucrainiană a fost apărarea compatrioţilor săi. Exact aşa a spus, nu cetăţeni. Acest tip de argument a fost utilizat deja în Georgia şi poate fi dezgropat oricînd în regiune în cazul Moldovei, sau chiar al statelor membre NATO care au pe teritoriul lor minorităţi rusofone. Al doilea motiv este că precedentul ucrainian poate fi utilizat pe plan global şi la modul general pentru a justifica agresiuni comise de state mai mari împotriva unor vecini mai slabi şi lipsiţi de apărare. China ar fi astfel împuternicită în Marea de Est, unde îşi dispută cu Japonia insulele Diaoyu, sau în sud, pentru a tranşa diferendul cu Filipinele şi Vietnam-ul asupra arhipelagului Spratly. Nu în ultimul rînd, e în joc şi o foarte importantă chestiune de neproliferare nucleară. Prin Memorandul de la Budapesta din 1994, trei mari puteri nuclearizate, SUA, Marea Britanie şi Rusia--cărora li s-au alăturat ulterior China şi Franţa--se constituie garante că Ucraina, ţară co-semnatară, are asigurate integritatea teritorială şi suveranitatea, că nu va fi supusă agresiunii sau ameninţării cu forţa dacă renunţă la arsenalul atomic rămas pe teritoriul său din era sovietică. Rusia a încălcat flagrant acest angajament. În aceste condiţii, promisiunile puterilor nuclearizate nu mai au valoare, o ţară cu ambiţii în materie nu se mai poate încrede în ele.

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!