Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Direcţia de Asistenţă Socială Oradea se implică în campania de promovare a vaccinării anti-COVID-19

Inquam Photos / Octav Ganea
vaccinare

Şase centre de vaccinare sunt deschise în Oradea pentru efectuarea unui număr cât mai mare de vaccinări într-un timp scurt şi în condiţii de siguranţă sanitară, în campania de vaccinare fiind implicată, de marţi, şi Direcţia de Asistenţă Socială (DASO) Oradea.

Potrivit unui comunicat al DASO, echipe formate din asistenţi sociali şi medicali din cadrul Direcţiei vor împărţi zilnic, timp de o săptămână, pliante informative cu privire la vaccinare, în zonele aglomerate din municipiul Oradea, zona centrală, pieţe, staţii de tramvai şi autobuz, şi vor îndemna oamenii să se vaccineze pentru a se proteja pe ei şi pe cei din jur.

"E important că Primăria Oradea a deschis centre de vaccinare, dar la fel de important este ca această informaţie să ajungă în comunitate şi, în acest sens, felicit echipa DASO pentru demersul lor neobosit de a informa cetăţenii cu privire la locaţia centrelor de vaccinare şi de a explica oamenilor că vaccinarea este singura soluţie pentru a învinge pandemia şi pentru a reveni la o viaţă normală", a declarat viceprimarul municipiului Oradea, Arina Moş, potrivit Agerpres.

La fel cum a procedat şi în primăvara acestui an, angajaţii DASO au venit în sprijinul persoanelor imobilizate, care solicită sau care sunt apelaţi telefonic, pentru a fi vaccinaţi de echipa mobilă a DSP.

"Acum, este important să ne sprijinim reciproc şi să îi sprijinim pe cei care au nevoie de ajutorul nostru şi să îi îndrumăm pe părinţii, vecinii, prietenii, colegii, bunicii noştri, să se vaccineze, sănătatea lor şi sănătatea întregii noastre comunităţi fiind extrem de importantă!", a afirmat directorul DAS Oradea, Anca Grama.

Viceprimarul Arina Moş a efectuat, marţi, o vizită de lucru la centrele de vaccinare din oraş şi a stat de vorbă cu personalul medical, dar şi cu cetăţenii, pentru a facilita un acces cât mai uşor persoanelor care urmează să se vaccineze. Primăria Oradea a asigurat toată partea logistică şi de organizare necesară fiecărui centru, astfel încât procesul de vaccinare să se desfăşoare în condiţii optime şi de siguranţă.

"În urma vizitei din teren am ţinut cont de problemele care mi-au fost sesizate şi am luat măsuri pentru îmbunătăţirea infrastructurii necesare, astfel încât să le oferim cetăţenilor un acces cât mai facil", a precizat viceprimarul Arina Moş.

Persoanele care doresc să se vaccineze în Oradea au la dispoziţie centrul modular din Piaţa Emanuil Gojdu, unde pot opta pentru vaccinurile Pfizer, Johnson & Johnson, Moderna sau AstraZeneca, centrul de la Colegiul "Traian Vuia", Centrul de la Orăşelul Copiilor, centrul mobil de la complexul comercial Era, unde se pot vaccina cu Pfizer şi Johnson & Johnson. Toate centrele sunt deschise zilnic, de la 8,00 la 20,00. Un alt centru de vaccinare se află la Spitalul Pelican, unde se administrează serul de la Pfizer.

În Oradea sunt, marţi, 2.589 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, iar rata de incidenţă este de 11,49 la mie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.