Director de la Apele Române, lăsat fără atribuții. Potrivit unor surse, mandatul lui Hristu Uzun, director al Adminstrației Bazinale a Apelor Dobrogea - Litoral (ABADL) alte două persoane semnează documentele instituției în locul directorului Hristu Uzun.
Potrivit unor surse, lui Uzun nu i s-ar mai fi prelungit mandatul, valabil trei luni, care a expirat de curând. Hristu Uzun era director al ABADL din 2022, când l-a înlocuit de Paul Cononov. Totodată, el este managerul proiectului de lărgire a plajelor din Constanța, Eforie și Mamaia.
Aceleași surse spun că Hristu Uzun ar fi intrat în dizgrație după episodul construcțiilor ilegale de la Caelia Beach, deținută până de curând de fostul fotbalist Ciprian Marica dar și după poluarea de pe plaja din zona Pescărie din Constanța. Hristu Uzun lucrează în cadrul instituţiei din anul 1983.































Comentează