Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Directorul Festivalului George Enescu anunță o ediție de excepție: 'Mari orchestre străine, nume noi, foarte mulţi artişti români'

http://stiri.tvr.ro
Concursul George Enescu

Directorul executiv al Festivalului Internaţional "George Enescu", Mihai Constantinescu, a evidenţiat vineri că toate momentele propuse publicului la această ediţie sunt foarte frumoase, foarte interesante şi cuprind tot ce trebuie să cuprindă un festival de această talie, informează Agerpres.

"Sunt concertele marilor orchestre care ne vizitează în acest an, începând de la cele şase orchestre britanice, două germane, două franceze, două olandeze, două italiene, alte orchestre care vin pentru prima dată în festival - cea din Croaţia, cea din Grecia. Sunt artişti care au şi fost până acum în ultimele ediţii ale festivalului (...), sunt şi nume noi care apar în programul nostru. Şi acestea sunt nume foarte importante. Pe lângă toate numele internaţionale pe care le puteţi vedea în programul nostru, veţi vedea şi foarte mulţi artişti români. Sunt 'creme de la creme', dacă pot să spun aşa, sunt cele mai bune orchestre din ţară, nu numai din Bucureşti, nu numai Filarmonica şi Radioul, cu care ne-am obişnuit în ultimii ani", a declarat Mihai Constantinescu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Sala Palatului.

Astfel, participă şi orchestrele din Timişoara, Iaşi, Cluj, Bacău, Sibiu, vor avea loc concerte şi în ţară, la Satu Mare, la Braşov, la Piteşti.

El a precizat că partea negativă a ediţiei din acest an a Festivalului "George Enescu" o reprezintă anularea seriei de concerte de noapte, din motive sanitare.

"Chiar dacă pierdem acele momente extraordinare de migraţie a publicului de la Sala Palatului la Ateneu noaptea, prin Piaţa Festivalului, sunt momente pe care sunt sigur le vom trăi în anii următori, la celelalte ediţii, dar de data aceasta am considerat că e mai bine să avem grijă de publicul nostru şi de artiştii noştri şi acest lucru sper să fie apreciat şi de public, şi de artişti", a spus directorul executiv al festivalului.

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a afirmat că cea de-a 25-a ediţie a Festivalului "George Enescu" aduce publicul cu un pas mai aproape "de societatea cu care ne obişnuisem şi de care am fost privaţi".

"Perioadele tulburi prin care am trecut au pus mereu sub semnul întrebării posibilitatea desfăşurării multor evenimente importante, dar cred că cel mai important eveniment la care ne-am gândit cu toţii este Festivalul Internaţional "George Enescu". Cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional "George Enescu" ne aduce cu un pas mai aproape de societatea cu care ne obişnuisem şi de care am fost privaţi, o societate a sălilor de spectacole şi concerte pline, o societate a redobândirii încrederii de a fi împreună pentru a sărbătorii calitatea. Realitatea recentă ne-a făcut să apreciem mult mai mult tot ceea ce ne înconjoară, să ne bucurăm de fiecare sunet, să simţim dorul românesc pentru tradiţiile şi cutumele care ne definesc identitatea naţională. Muzica marelui român George Enescu ne-a bucurat mereu, iar festivalul ne aduce aminte de importanţa răgazului de a asculta, o societate armonioasă nu există în lipsa actului de ascultare, învăţarea este deficitară în lipsa lui, iar evoluţia anevoioasă", a spus ministrul Culturii.

Consilierul prezidenţial pe probleme de Cultură, Sergiu Nistor, a oferit organizatorilor festivalului Înaltul Patronaj al preşedintelui României.

"Această diplomă de Înalt Patronaj dă expresia aprecierii de care se bucură acest festival din partea preşedintelui, la rândul său arătând aprecierea de care această manifestare se bucură în rândul publicului românesc şi în dialogul cultural internaţional, în care festivalul este probabil cea mai importantă manifestare românească. În acest an special din multe privinţe ne întoarcem la momentul vieţii lui George Enescu marcând cei 140 de ani de la naşterea sa. Acest moment este şi el unul din argumentele Înaltului Patronaj al preşedintelui şi nu doar al preşedintelui României, aceşti 140 de ani sunt marcaţi şi de dialogul politic la cel mai înalt nivel dintre România şi Franţa", a spus Sergiu Nistor.

Prezent la conferinţa de presă, primarul Nicuşor Dan a spus că Primăria Capitalei a contribuit la desfăşurarea festivalului cu o sumă nu foarte mare, dar care ajută la susţinerea unor artişti care vor performa la Bucureşti.

"Este un eveniment cultural reper pentru cultura românească şi sunt deosebit de mândru că acest eveniment are loc în Bucureşti. Primăria Municipiului Bucureşti este partenerul acestui eveniment încă din anul 2003. Anul acesta am contribuit cu o sumă care ne-am fi dorit să fie mai mare, dar astea sunt vremurile pe care le trăim, o sumă care contribuie la susţinerea unor artişti care vor performa aici, de asemenea în ceea ce priveşte logistica am ajutat şi vom ajuta cu tot ce este nevoie", a afirmat Nicuşor Dan.

Ediţia a 25-a a Festivalului 'Enescu', ce începe pe 28 august, va include cel mai mare număr de lucrări enesciene (37) şi cel mai complex program cu lucrările marelui compozitor din întreaga istorie a evenimentului.

Orchestra Filarmonicii 'George Enescu' va concerta în Gala de Deschidere a Festivalului sub bagheta dirijorului Paavo Jarvi şi cu Sarah Nemţanu - prim violonist al orchestrei. În program: George Enescu - Rapsodia română în re major op. 11 nr. 2; Jean Sibelius - Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră op. 47; Serghei Rahmaninov - Simfonia nr. 2 în mi minor op. 27.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.