Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Directorul STB explică pierderile companiei: am putea intra în insolvență și să nu mai avem bani de salarii

digi24.ro
adrian crit

Directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, estimează pierderile provocate de grevă, în momentul de faţă, în jur de 20 milioane lei şi avertizează că, dacă angajaţii nu îşi vor relua activitatea, STB ar putea intra în insolvenţă.

„Aceste pierderi pot fi cuantificate, din punctul meu de vedere, doar urmare a unui amplu audit economic făcut de către o companie foarte mare. De ce? Pentru că nu îmi doresc ca angajaţi din cadrul instituţiei să facă această evaluare. Eu consider că, pentru transparenţă, şi faţă de publicul călător şi faţă de noi, şi pentru a nu diminua valoarea sau a avea diferenţe majore care să fie imputabile sau contestabile în instanţă, acest lucru făcut de o companie externă ar fi benefic. Ca şi valoare, eu consider că urmare a acestor trei zile de grevă ilegală probabil aceasta se va situa undeva în jur de 20 de milioane de lei. Asta în momentul de faţă.

Gândiţi-vă şi la prejudiciile de imagine, la ce vor spune călătorii despre noi şi dacă nu cumva am pierdut suportul bucureştenilor, pentru că o companie finanţată de cetăţeni prin taxe, impozite, trebuie să-şi îndeplinească îndatoririle faţă de ei în primul rând”, a spus Criţ la B1TV, întrebat fiind despre pagubele produse de grevă.

El a atras atenţia că veniturile au scăzut ca urmare a celor trei zile de grevă şi societatea s-ar putea să nu mai aibă bani şi poate intra în insolvenţă.

„Dacă noi nu ieşim în momentul de faţă la muncă, această societate poate intra în insolvenţă(…) Urmare a celor trei zile de grevă, prin diminuarea veniturilor, s-ar putea să nu mai avem din păcate bani pentru salarii, bani pentru plata utilităţilor, bani pentru alte cheltuieli necesare efectuării transportului public. Deci, sau ne începem activitatea, sau s-ar putea ca această companie să nu mai existe. Cu greu am reuşit să eşalonăm o datorie istorică pe care am preluat-o când am preluat acest mandat, de 1,3 miliarde lei. Am redus această datorie cu sprijinul municipalităţii. În momentul de faţă, datoria e undeva în jur de 900 milioane lei, cu tot cu penalităţi, către ANAF. Aceasta este eşalonată cu greu şi trebuie plătită. Orice neplată a unei rate, din păcate, duce la insolvenţă”, a explicat directorul STB.

El a subliniat că, în ceea ce priveşte abonamentele călătorilor, ar trebui să fie prelungită perioada de valabilitate a acestora cu trei zile.

„Ca şi decizie managerială. aici ar trebui să intervenim şi să spunem Da, din păcate n-aţi putut utiliza abonamentul trei zile, o să aveţi încă trei zile la dispoziţie după expirarea lui. Asta pe de o parte. Dar ştim noi prejudiciul pe care l-am adus acelui utilizator prin faptul că el nu a putut să utilizeze transportul public în perioada respectivă? Nu îl cunoaştem, drept urmare s-ar putea să apară şi alte probleme pe care în momentul de faţă nu le putem identifica”, a subliniat Adrian Criţ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.