Distracția l-a costat scump: Un bărbat şi-a incendiat apartamentul după ce a aruncat o petardă

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 01-01-2021

Actualizat: 01-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: portalsm.ro

Un bărbat a provocat un incendiu în apartamentul său din municipiul Bârlad, în noaptea de Revelion, după ce a aruncat o petardă în balconul locuinţei, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, potrivit AGERPRES.

La locul producerii evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi echipaje specializate din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bârlad.

Citește și: Dana Budeanu a ales Fătălăul Anului 2020

"La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta cu violenţă în balconul unui apartament situat la parterul blocului. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Au ars diverse materiale plastice şi textile. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost o petardă aruncată în balcon", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

În urma incendiului, nu au fost înregistrate victime.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri