Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DJ-ul şi producătorul Bob Sinclar va susţine un recital în deschiderea festivalului Spotlight de la Bucureşti

www.news.ro
Spotlight

DJ-ul şi producătorul muzical francez Bob Sinclar, cunoscut pentru piese ca „Love Generation” şi „Till the Sun Rise Up”, va susţine un recital în Piaţa „George Enescu” din Bucureşti în deschiderea festivalului Spotlight, scrie news.ro.

Evenimentul va avea loc pe 18 aprilie, începând cu ora 21.00, potrivit Arcub.

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional al Luminii – Spotlight va avea loc între 18 şi 21 aprilie, în intervalul orar 20.00 - 23.55.

Spotlight este cel mai mare festival din România dedicat luminii şi tehnologiilor din acest domeniu şi include anual o serie de instalaţii, proiecţii video, proiecte de iluminat arhitectural sau instalaţii artistice interactive ale artiştilor locali şi internaţionali.

Traseul principal al Spotlight va fi Calea Victoriei, completat de spaţii din strada Lipscani şi din Piaţa Universităţii, care vor găzdui instalaţii interactive, sesiuni de video-mapping, între altele.

Clădirea CEC va găzdui un video mapping intitulat „Brâncuşi”, care este o interpretare a operei celebrului artist român, iar Palatul Telefoanelor va traversa, într-o singură seară, toate anotimpurile, graţie video mappingului „Wheel of Time”. Instalaţia „Wave-Field” va fi prezentată la Muzeul Naţional de Artă al României, iar o alta, „Lightpong”, la Cercul Militar Naţional.

Citește și: Netflix lansează un documentar despre Beyonce

Vor fi prezentate instalaţii şi proiecţii ale unor artişti din România, Franţa, Canada, Australia şi Marea Britanie.

Ediţia a cincea a Festivalului Spotlight marchează două evenimente majore ale anului: Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene şi deschiderea Sezonului România-Franţa la Bucureşti, care se vor reflecta în tema aleasă: EuropeLights.

Pe parcursul celor patru luni de desfăşurare a Sezonului în România, programul va cuprinde activităţi artistice, culturale, ştiinţifice şi educaţionale, organizate de instituţii partenere din cele două ţări.

Spotlight – Festivalul Internaţional al Luminii deschide Sezonul România-Franţa 2019 la Bucureşti, pe 18 aprilie, colaborarea dintre cele două ţări concretizându-se în cadrul festivalului prin numirea directorului şi producătorului Fête des Lumières – Lyon, Jean-François Zurawik, ca director artistic al ediţiei din 2019 a Spotlight, dar şi prin alegerea unui artist francez, Bob Sinclar, pentru concertul de deschidere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.