Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dmitri Medvedev: 'Inamicii noştri vor fi striviţi în Ucraina, la fel ca în august 2008 în Georgia!'

dw.com
Dmitri Medvedev

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat marţi că duşmanii Rusiei vor fi înfrânţi în Ucraina aşa cum au fost înfrânţi în Georgia în urmă cu 15 ani, relatează EFE.

Preşedinte al Rusiei între 2008 şi 2012, Medvedev a ordonat la 8 august al aceluiaşi an în care a sosit la Kremlin o campanie militară împotriva Georgiei, care trimisese trupe în regiunea rebelă Osetia de Sud de la graniţa cu Rusia.

Armata rusă, într-o operaţiune denumită de Moscova de "impunere a păcii", a zdrobit rezistenţa trupelor georgiene în cinci zile şi a ajuns aproape de porţile capitalei Tbilisi.

"În spatele prostovanului de (preşedinte georgian de la acea vreme, Mihail) Saakaşvili se afla Occidentul colectiv, care chiar şi atunci încerca să agite situaţia în imediata apropiere a graniţelor Rusiei", a scris Medvedev pe contul său de Telegram.

În urmă cu 15 ani, a spus el, Rusia şi-a protejat oamenii în Osetia de Sud şi în Abhazia, o altă regiune separatistă georgiană, care, ca şi prima, a fost recunoscută de Moscova ca stat independent. Înaintea conflictului armat, Moscova acordase cetăţenia rusă pe scară largă localnicilor din Osedia Sud şi Abhazia.

"Statele Unite şi vasalii lor de atunci nu aveau în mod clar suficientă experienţă. Astăzi, ei duc din nou un război criminal cu mâna altora, încercând să şteargă Rusia de pe faţa pământului", susţine Medvedev.

Răzvoiul din Ucraina

În Ucraina, declară fostul preşedinte rus, "întregul sistem NATO luptă de fapt în mod deschis" împotriva Rusiei, care, a subliniat el, dispune de "forţe suficiente pentru a îndeplini obiectivele operaţiunii militare speciale", aşa cum numeşte Moscova invazia declanşată pe scară largă la 24 februarie 2022 în ţara vecină.

"La fel ca în august 2008, inamicii noştri vor fi striviţi, iar Rusia va obţine pacea în condiţiile sale. Victoria va fi a noastră", a declarat Medvedev.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.