DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

DNA a lovit la Serviciul de Ambulanță Neamț - Managerul interimar și două asistente reținute pentru trucarea pe bani grei a unui concurs în starea de alertă

DNA

Procurorii DNA de la Bacău i-au reținut, joi, Dan Dorin Morenciu, manager general interimar al Serviciului de Ambulanță Județean (S.J.A.) Neamț, luare de mită, în formă continuată și pe asistentele Elena Preda și Maria Luminița Rozoschi.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care arată că în perioada 2 – 10 mai 2022, inculpatul Morenciu Dan Dorin, în calitatea menționată mai sus, prin intermediul celor două subalterne (una dintre ele, respectiv inculpata Rozoschi Maria Luminița, fiind desemnată să organizeze un examen) ar fi pretins de la opt persoane câte 5.000 euro pentru a fi declarați admiși în contextul menționat mai sus.

Concursul respectiv viza ocuparea posturilor pe o perioadă nedeterminată, pentru personalul sanitar și sanitar auxiliar care a ocupat fără concurs posturi de execuție, pe o perioadă determinată, în perioada stării de alertă).

La data de 18 mai 2022, inculpatul Morenciu Dan Dorin a primit pe o strada din municipiul Piatra Neamț, de la inculpata Preda Elena, suma de 40.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

De precizat este faptul că, independent de înțelegerea avută inițial cu inculpatul Morenciu Dan Dorin, inculpata Preda Elena ar fi pretins și primit de la cele opt persoane suma de 6.000 euro/persoană și nu 5.000 de euro așa cum se stabilise inițial.

Diferența de 8.000 euro din cei 48.000 de euro, bani primiți de inculpata Preda Elena în maniera de mai sus, i-ar fi fost remiși inculpatei Rozoschi Maria Luminița tot în data de 18 mai 2022, în sediul S.J.A. Neamț, fiind identificați de procurorii anticorupție ca urmare a unei percheziții corporale.

Inculpaților Morenciu Dan Dorin, Preda Elena și Rozoschi Maria Luminița li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 20 mai 2022, cei trei inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.