DNA are informații că unii parlamentari primesc foloase contra amendamente la legi

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 10-06-2014

Actualizat: 10-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Până acum doar s-a vorbit fără prea multe dovezi despre adevărate rețele de introdus amendamente în legi contra foloase materiale dar nu s-a putut proba nimic. DNA-ul anunță însă că are probe cel puțin în cazul unui act normativ.


Constituţia nu oferă protecţie parlamentarilor pentru orice, a declarat marţi, la TVR 1, şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, care a susţinut că, referitor la dosarul ASF, este prima dată când există informaţii şi se suspectează că s-ar fi oferit bunuri sau foloase pentru ca actul normativ referitor la Autoritate să fie adoptat într-un anumit fel.


Referitor la verificarea adoptării OUG privind Autoritatea de Supraveghere Financiară şi că parlamentarii s-ar afla sub protecţia Constituţiei pentru tot ceea ce fac în legislativ, procurorul şef Anticorupţie a menţionat că atunci când un senator sau deputat solicită bani sau bunuri pentru a vota într-un anume fel sau pentru a introduce un anumit amendament nu este protejat de Legea Fundamentală.


"Sigur, se află sub protecţia Constituţiei procesul legislativ şi ceea ce fac în calitate de senatori şi deputaţi când discută un proiect de lege şi au o imunitate, dacă vreţi, din acest punct de vedere şi al opiniilor politice, dar atunci când un senator sau un deputat comite o faptă de corupţie, solicită bani sau bunuri sau alte foloase pentru a vota într-un anume fel, pentru a introduce în lege un anumit amendament şi comite o faptă de natură penală atunci nu sunt sub protecţia Constituţiei", a explicat Kovesi.


Ea a precizat că legea prevede în mod clar că atunci când soliciţi bani sau bunuri pentru a-ţi exercita într-un anumit fel atribuţiile de serviciu sau pentru a face ceea ce intră în competenţă se numeşte infracţiune de corupţie şi eşti pedepsit.


"Deci Constituţia nu oferă protecţie parlamentarilor pentru orice. Dacă comit fapte de natură penală nu sunt sub protecţia Constituţiei. Sunt sub protecţia Constituţiei din punct de vedere al drepturilor pe care le au atunci când sunt cercetaţi şi care sunt egale cu alte tuturor cetăţenilor cercetaţi", a mai adăugat Kovesi.


Întrebată dacă a mai existat vreo astfel de investigaţie privind modul în care s-a votat o lege, Kovesi a subliniat : "Este prima dată când avem informaţii şi suspectăm că s-ar fi oferit bunuri sau foloase pentru ca această lege să fie adoptată într-un anumit fel. Este o investigaţie în curs. Deocamdată este o suspiciune care trebuie dovedită sau infirmată prin probele pe care le administrăm".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri