DNA îl anchetează pe cel mai fidel locotenent al lui Relu Fenechiu

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 14-06-2014

Actualizat: 14-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Camera de Conturi a descoperit ca au fost savarsite abuzuri grave care au dus la prejudicierea institutiei cu sume importante de bani • Justitia a dat zilele trecute primul verdict • Directia Nationala Anticoruptie a inceput cercetarile


Se strange latul si la Administratia Bazinala de Ape Prut-Barlad unde Corneliu Cretu este inca director in ciuda nenumaratelor ilegalitati descoperite de institutiile de control si a faptului ca sustinatorul sau politic, Relu Fenechiu, se afla de aproape o jumatate de an in spatele gratiilor. De altfel, zilele trecute in dosarul nr. 9676/99/2012 magistratii ieseni au dat o decizie prin care au confirmat faptul ca ceea ce a descoperit Camera de Conturi in anul 2012 la Administratia Bazinala de Apa Prut-Barlad este perfect adevarat, iar sefii acestei institutii trebuie sa raspunda pentru faptele lor.
Corneliu Cretu daduse dispozitie ca respectivul raport sa fie contestat in justitie, dar a pierdut procesul. Decizia magistratilor coincide cu o intensificare a cercetarilor de catre Directia Nationala Anticoruptie care potrivit unor surse a inceput urmarirea penala in dosarul care vizeaza golaniile savarsite la aceasta institutie. Cele mai multe se refera la faptul ca au fost incalcate prevederile privind legislatia achizitiilor publice si s-au incredintat contracte cu valori uriase unor firme de casa ale PNL. Desi contractele aveau valori uriase si vizau lucrari de regularizare a cursurilor de apa, dar si de refacere a digurilor in special pe raul Prut, dupa ce s-au cheltuit banii s-a constatat ca lucrarile comandate erau de o calitate execrabila si nu indeplineau nici pe departe rolul de protectie impotriva inundatiilor.
De exemplu, doua dintre investitiile anchetate acum de DNA-Serviciul Teritorial Iasi se refera la suprainaltarea unor diguri pe malul raului Prut la Sculeni, respectiv de regularizarea raului in zona Petresti, comuna Golaesti. O comisie de control alcatuita din reprezentanti ai institutiilor centrale printre care Ministerul Mediului, Inspectoratul de Stat in Constructii a scos la iveala ilegalitatile facute atunci cand s-a realizat aceste investitii.

"La obiectivul «Suprainaltare dig mal drept pe raul Prut in zona Sculeni», suprainaltarea era prevazuta pe o lungime de 11,3 kilometri si s-au realizat 5,6 kilometri, iar cubajul prevazut era 57.000 metri cubi, iar cel realizat era de aproximativ 10.920 metri cubi existand o diferenta nerealizata de 5,7 kilometri si 46.080 metri cubi de pamant. La obiectivul  «Amenajare raul Prut zona Petresti», suprainaltarea era prevazuta pe o lungime de 1,1 kilometri cu un volum de 11.490 metri cubi si s-au realizat 3157 metri cubi, diferenta nerealizata fiind de 8.333 metri cubi", se arata in raportul intocmit de echipa respectiva de control.

Afaceri in familie

Raportul Camerei de Conturi, documentul mentinut ca fiind valabil de judecatorii Curtii de Apel Iasi in ciuda contestatiei facute, arata afacerile facute de Corneliu Cretu inclusiv cu rudele sale. Astfel, Administratia Bazinala de Apa Prut-Barlad a incheiat cu firma cumatrului lui Corneliu Cretu, Vega 93 Galati, un contract in valoare de circa 16 milioane lei (peste 3,6 milioane de euro). Printre sefii si actionarii acestei firme se numara si un anume Bogdan Lefter, un personaj care este nasul de cununie al fiului directorului de la ABA Barlad. Contractul viza modernizarea unor baraje sau a unor acumulari de apa din judetul Vaslui. Camera de Conturi a constatat ca la scurt timp dupa incheierea contractului, ABA Prut Barlad a platit ilegal mai multe sume de bani in mod nejustificat catre firma cumatrului directorului. Mai mult decat atat, inspectorii financiari au constatat ca licitatia prin care contractul a fost atribuit firmei cumatrului a fost trucata. Adica, desi si-a adjudecat contractul, firma Vega 93 Galati nu era in stare sa execute toate lucrarile de care era nevoie in cadrul acestui proiect. Prin urmare, oferta depusa de aceasta firma la licitatie nu era conforma cu realitatea.
Denumirea oficiala a proiectului este "Punerea in siguranta a acumularilor din Barajul Hidrotehnic Racova-judetul Vaslui". Printre lucrarile de modernizare sunt incluse si instalarea unor sisteme electronice si informatice de avertizare (debite ridicate, calamitati etc.). S-a constatat ca in mod ilegal firma Vega 93 Galati a subcontractat lucrarile legate de montarea sistemului de avertizare. " S-a constatat subcontractarea de lucrari de subantrepriza fara respectarea prevederilor legale prin incheierea de catre Vega 93 Galati SRL a contractului de subantrepriza nr. 28/16.08.2010 catre SC Rokura SRL Bucuresti, desi in formularul 1.1 referitor la Acordul de subantrepriza din dosarul de calificare pentru participarea la licitatie antreprenorul a mentionat ca «nu este cazul»", se arata in raportul Camerei de Conturi.


sursa: bzi.ro

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri