ÎCCJ va trimite o adresă DNA prin care solicită lămuriri privind implicarea SRI în dosarul CET Govora, în care Dan Șova este acuzat de fapte de corupție, cererea fiind pusă în discuție la termenul de luni, de fostul senator, informează Mediafax.
La solicitarea fostului senator, Dan Șova, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) vor transmite către DNA o adresă prin care se solicită detalii cu privire la implicarea SRI în dosarul CET Govora, în care el este acuzat de fapte de corupție. Totodată, instanța a mai stabilit termen pe 4 iunie, când ar putea fi și ultimul din acest dosar. Decizia va fi definitivă.
Vezi și: Protejează sănătatea fizică și psihică – Motive să mănânci ciocolată neagră în fiecare zi
Instanţa supremă l-a condamnat, în septembrie 2017, pe fostul senator Dan Şova la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul CET Govora. În aceeaşi cauză, fostul director CET Govora, Mihai Bălan, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Şova şi a fostului director general al centralei de energie termică CET Govora SA Mihai Bălan, pentru trafic de influenţă şi respectiv abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună. În schimbul acestui serviciu, Şova ar fi pretins de la persoana denunţătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistenţă juridică ce urma să se încheie între CET Govora şi casa de avocatură respectivă.
Potrivit DNA, în cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora şi societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistenţă juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora. În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.
În aceeaşi perioadă, Dan Şova a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasaţi în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puţin timp după ce societatea de avocaţi încasa banii de la CET Govora, mai spun procurorii DNA.
Vezi şi: Cea mai simplă și gustoasă rețetă de omletă, dezvăluită de un bucatar cu 3 stele Michelin
În luna decembrie 2012, contractul de asistenţă juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme Mihai Bălan nu mai ocupa funcţia de director general al CET Govora. În luna martie 2013 Mihai Bălan a revenit în funcţia de director general al CET Govora. În cursul lunii mai 2013, între CET Govora reprezentată de Mihai Bălan şi aceeaşi societate de avocatură s-a încheiat un nou contract de asistenţă juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.
În cea de-a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, potrivit DNA.
Din probele administrate a rezultat că cea mai mare parte a banilor primiţi de Dan Şova au fost folosiţi pentru plata unui imobil cumpărat în Bucureşti, spune DNA.
Comentează